38 de ani de la turul semifinalei Benfica – Universitatea Craiova. „Lib-eroul” de pe „Da Luz”, Grigore Ciupitu: „Lui Mircea Lucescu nu-i venea să creadă că Tică Oţet mă bagă titular”

Astăzi se împlinesc 38 de ani de la turul semifinalei Cupei UEFA, Benfica Lisabona – Universitatea Craiova. La prima prezenţă a unei echipe din România în această fază a unei competiţii europene, Ştiinţa a remizat, scor 0-0, pe „Da Luz”, pentru ca în retur să fie tot egal, 1-1, Benfica jucând finala.

Grigore Ciupitu a fost numit „eroul de la Lisabona”, după ce l-a înlocuit cu mare succes pe căpitanul de legendă al Craiovei Maxima, Costică Ştefănescu, suspendat pentru prima manşă a semifinalei cu lusitanii. Într-un interviu apărut pe site-ul oficial al Universităţii Craiova, Ciupitu (72 de ani) povesteşte cum a fost în aprilie 1983.

38 de ani de la turul semifinalei Benfica – Universitatea Craiova. Grigore Ciupitu a fost „Lib-eroul” de pe „Da Luz”

„Dacă mă uit în oglindă, îmi vine să cred că au trecut 38 de ani de la semifinala cu Benfica Lisabona, îmi vine să cred şi ca aspect şi din punct de vedere al sănătăţii. La 73 de ani, cât am, am trăit multe momente mari, frumoase, dar nu se compară cu ce am trăit cât am fost jucător de fotbal. Am fost jucător de fotbal, nu fotbalist, fiindcă fotbalişti sunt foarte puţini. Mulţi ziarişti m-au numit atunci «eroul de la Lisabona».

Nu credeau că, la o vârstă înaintată, aveam atunci aproape 35 de ani, puteam să fac faţă unui asemenea joc, să-l înlocuiesc pe Costică Ştefănescu în semifinala cu Benfica. Mă pregăteam însă la nivelul titularilor şi nea Tică Oţet m-a trimit pe teren, a avut încredere în mine. Mircea Lucescu şi Mircea Rădulescu se uitau la nea Tică de parcă zisese nu ştiu ce, nu le venea să creadă că mă trimite titular. La retur s-a discutat mult de bara, care atunci era de lemn, şi care ar fi fost mai jos decât trebuia, iar bara lui Crişan putea să fie gol, dar aceste lucruri rămân la nivel de poveşti. S-a demonstrat şi că suedezul Stromberg nu avea drept de joc, dar, fiind vorba de o echipă din România, nu s-a mai luat nicio măsură” spune Grigore Ciupitu.

Grigore Ciupitu, eroul din Benfica – Universitatea Craiova

Născut o dată cu Ştiinţa Craiova: „Am avut dintotdeauna atracţie faţă de acest club”

Apărut pe lume la 13 septembrie 1948, în perioada în care s-a născut şi Ştiinţa Craiova (5 septembrie 1948), Grigore Ciupitu spune că aceea a fost echipa care i-a rămas cel mai aproape de suflet, deşi a mai evoluat şi la Brăila, Petrolul, Jiul sau Rm. Vâlcea.

„Cea mai bună perioadă la Craiova  fost cea în care echipa a avut cele mai bune rezultate din fotbalul românesc pe o perioadă îndelungată, între 1979-1984. Am avut mari şanse de a juca o finală europeană. Am fost prima echipă care a ajuns acolo, noi am fost deschizători de drumuri, apoi ne-au urmat Dinamo şi Steaua. Am avut dintotdeauna o atracţie faţă de Universitatea. Din 1973 am avut un zvâc, când s-a pierdut titlul în ultima etapă. Am ajuns la Craiova prin Cernăianu. În prima perioadă la Craiova am fost titular, dar când echipa a ajuns una dintre cele mai bune echipe ale Europei eu îi făceam umbră lui Costică Ştefănescu, el era şi la echipa naţională. De asemenea, Ion Oblemenco a fost un mare fotbalist, un mare om şi un mare antrenor, deşi rezultatele ca antrenor nu spun neapărat acest lucru”, spune Ciupitu, care a evoluat la Craiva în două perioade, 1974-1976 şi 1980-1983.

„Actualii jucători trebuie să-şi păstreze publicul prin jocuri frumoase şi victorii”

Grigore Ciupitu i-a vizitat pe jucătorii Universităţii Craiova chiar înaintea derby-ului cu FCSB, din week-end-ul trecut, şi a avut şi un mesaj pentru ei: „Jucătorilor de acum ai Universităţii le transmit să-şi menţină numărul de spectatori prin jocuri frumoase şi victorii. Şi dacă joci frumos şi nu câştigi, totul e un vis. Apăraţi aceste culori, chit că jucaţi un meci sau două sau o sută, să reprezentaţi cu succes aceste culori. Acum fotbalul e altceva, nu mai au jucătorii acea dăruire pentru culorile clubului, dar la Craiova e altceva, lumea vine la stadion în număr mare, atunci când putea, evident”.

Grigore Ciupitu are speranţe că unul dintre nepoţii săi îi va călca pe urme: „Eu greu să fii pensionar şi să fii băgat în seamă numai de nepoţi. Am patru nepoţi şi ei dau sens vieţii mele. Acesta este cel mai frumos vis, să-i vezi cum cresc sub ochii tăi. Unul dintre ei e un stângaci teribil, loveşte mingea atât de curat la 3 ani, are şi fizionomia mea, sper să fie fotbalist şi să mă întreacă în rezultate şi valoare”.

După terminarea carierei de fotbalist, Grigore Ciupitu, a revenit în Bucureşti şi a devenit  poliţist.

Grigore Ciupitu, în urmă cu 38 de ani, în turul semifinalei Benfica – Universitatea Craiova

 

Benfica – Universitatea Craiova 0-0

6 aprilie 1983, Lisabona, stadion: „Da Luz”, spectatori: 62.500.

Benfica: Bento – Pietra, Humberto Coelho, Bastos Lopes, Alvaro, Carlos Manuel, Sheu (55 Nene), Alves, Chalana, Diamatino, Filipovic. Antrenor: Sven Goran Eriksson.

Universitatea: Lung – Negrilă, Tilihoi, Ciupitu, Ungureanu – Țicleanu, Donose (77 Ion Dumitru), Irimescu (56 Beldeanu), Geolgău – Crișan, Cămătaru. Antrenor: Constantin Oţet.

Arbitru: Erik Fredriksson (Suedia).

 

 

Publicat: 06 04. 2021, 15:22
Actualizat: 06 04. 2021, 15:25