Grigore nu a dormit toată noaptea după derby!** ‘Declarațiile lui Bonetti mi-au făcut rău! Nu se pune problema să plec de la Dinamo’

Fotbalistul dinamovist Dragoș Grigore a declarat, vineri, că este dureros faptul că tehnicianul Dario Bonetti i-a acuzat pe jucători că au făcut „un cadou Stelei”, precizând că afirmațiile antrenorului sunt „foarte exagerate” și au ca scop „doar să facă rău”.

„Nu mă recunosc, e regretabil ce s-a întâmplat. Suspiciuni au fost încă de la meciul cu Cluj, din păcate nu am știut să gestionăm bine situația, să trecem cu bine peste acel moment. E dureros că antrenorul a spus că am făcut un cadou Stelei, mai ales în derbi, când toată lumea urmărește derbiul României. E dureros că apar astfel de discuții, chiar dacă eu sunt conștient de greșelile pe care le-am făcut. În față nu mi-a spus nimic (n.r. – tehnicianul Dario Bonetti), a fost doar o discuție cu întreaga echipă după meci. Ce a spus după meci are o parte de adevăr, dar cadouri eu nu am făcut. Nu au fost greșeli intenționate, sunt declarații foarte exagerate făcute doar ca să facă rău. S-a ajuns foarte departe, acuzații mai grave de blat nu cred că există, dar ca de obicei nu ia nimeni atitudine, suntem lăsați la voia întâmplării și probabil de aceea apar și aceste rezultate„, a spus Dragoș Grigore înainte de antrenamentul echipei Dinamo.

Întrebat ce relație este între conducerea tehnică și jucători, Grigore a răspuns: „Nu cred că este relația care ar trebui să fie între antrenori și jucători. A fost o discuție după meciul cu CFR, s-au clarificat unele probleme, dar se pare că adevărul nu a ieșit la iveală. Îi așteptăm pe domnii Borcea și Badea să vină să clarificăm situația, pentru că e una delicată. Asta nu scuză însă evoluția mea în niciun caz. Nu ne ia nimeni apărarea”.

Dragoș Grigore a precizat că Dinamo nu are nicio șansă în finala Cupei României. „În condițiile astea nu vom avea nicio șansă în Cupă, dacă vom continua să jucăm cum am făcut-o în acest retur. Ne va fi foarte greu, Rapid e o echipă foarte bună, cu un antrenor extraordinar. Obiectivul nostru a rămas meciul cu Astra și să câștigăm Cupa”, a explicat el.

Nu pleacă de la Dinamo

Fotbalistul a spus că nu poate pune problema de a pleca din vară, deoarece are un contract cu Dinamo pe care trebuie să îl respecte. „Dar dacă se consideră că nu mai merit să joc, atunci ar trebui să găsim altă soluție. Nu am dormit azi-noapte, dar se mai întâmplă după astfel de meciuri. E dureros că apar astfel de speculații, de vorbe aruncate care nu-și au niciun rost. Voi încerca însă pe viitor să nu mai fiu afectat. Nu pot găsi eu o rezolvare la situație, dar când ești suspectat de blat la fiecare etapă e dureros. Au trecut multe etape de când suntem acuzați și din imterior și din exterior”, a adăugat Grigore.

El consideră că Bonetti probabil nu a știut să gestioneze situația de la bun început. „De-aia s-a ajuns aici. Eu îmi reproșez faptul că nu am evoluat bine și îmi asum greșelile pe care le-am făcut”, a mai spus fotbalistul dinamovist.

Antrenorul Dario Bonetti a declarat, joi seară, că eșecul înregistrat de Dinamo în derbiul cu Steaua, scor 2-3, în etapa a XXXIII-a a Ligii I, este un cadou din partea jucătorilor dinamoviști care au greșit în mod evident. „Au fost cadouri din partea jucătorilor care au greșit în mod evident. Nu trebuie să-i nominalizez eu. Am început foarte bine, am marcat primii, dar apoi meciul a luat o altă turnură și ne-a fost teamă să învingem. Prima repriză am fost doar noi pe teren”, a declarat Bonetti.

Întrebat cum apreciază evoluția lui Dragoș Grigore, care a greșit la cele trei goluri ale Stelei, Bonetti a răspuns: „Un alt cadou. Nu poți juca fără o minimă atenție, eu cred că și jucătorii trebuie să-și asume responsabilități la fel ca antrenorii”.

MEDIAFAX

Publicat: 18 05. 2012, 17:19
Actualizat: 18 05. 2012, 17:27