Campania de transferuri continuă în Giulești. După mai multe achiziții, rapidiștii încearcă acum să scape de fotbaliștii care nu fac parte din planurile lui Peseiro. Doi dintre aceștia sunt Emil Dică și Nicolae Grigore (stânga). Primul se antrenează cu echipa a doua, în timp ce „închizătorul“ se pregătește cu „seniorii“, însă este trecut pe linie moartă întrucât a refuzat să semneze prelungirea contractului scadent până în vară.
FC Timișoara este interesată de achiziționarea celor doi rapidiști, însă oferta înaintată de bănățeni nu i-a mulțumit pe oficialii giuleșteni. Aceștia cer un milion de euro în schimbul jucătorilor! Bănățenii vor relua de astăzi trativele. „FC Timișoara îi vrea pe Grigore și Dică. Cei de acolo ne-au spus că vor renunța la cele 50 la sută din drepturile federative ale lui Ștefan Grigorie, dacă noi vom fi de acord cu plecarea lui Grigore și Dică la Timișoara. Nu am fost de acord cu așa ceva și le-am trimis contra-oferta noastră. Deocamdată, nu am primit niciun răspuns, dar suntem dispuși la discuții“, a dezvăluit directorul general al bucureștenilor, Constantin Zotta.
"Noi am făcut o ofertă pentru Grigore și Dică, dar cred că nu le-a convenit celor de la Rapid. Sunt doi jucători muncitori, de travaliu, pe placul meu" – Marian Iancu, finanțator FC Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER