Tatu, Iliev, Fatai, Kapetanos și Ibeh sunt o parte dintre jucătorii puși în valoare de Dragoș Grigore
„Greșelile noastre care au precedat golurile lor au fost nu grave, ci foarte grave! La primul a greșit Grigore, iar la al doilea Nica”, a fost reacția lui Cornel Țălnar la cald, după meciul cu Pandurii. Iar nemulțumirea tehnicianului pare a fi justificată mai ales în ceea ce privește „isprava” fundașului central. În minutul 50, la scorul de 0-0, Grigore a încercat să facă o preluare cu genunchiul, dar a alunecat, Ibeh a interceptat și a deschis scorul. Momentul le-a amintit tuturor dinamoviștilor de alte „perle” marcă înregistrată ale dinamovistului. În sezonul trecut, jucătorul a greșit la toate golurile adversarilor în Steaua – Dinamo 3-2, comițând un penalty inutil la scorul de 0-1 și scăpându-l apoi din marcaj pe Iliev, care a marcat de fiecare dată.
Abonat la greșeli cu Steaua
Atunci, fanii l-au bănuit de blat, iar „cicatricile” s-au redeschis în actuala stagiune tot împotriva Stelei în deplasare. Grigore, aflat pe postul de închizător, a greșit o pasă înapoi, la scorul de 1-1, moment care a precedat al doilea gol al lui Rusescu. Mai mult, jucătorul lui Țălnar are pe conștiință și înfrângerea cu Astra din tur când, în minutul 90+5, a comis un fault inutil în careu, transformat ulterior în gol de Tembo. Pe lângă faptul că și-a trecut în „palmares” altă mare eroare, Grigore a părăsit terenul în ultimele minute din cauza unei accidentări, după ce Țălnar epuizase schimbările. În urma controlului medical de ieri s-a constatat că prezența sa pe teren la meciul de duminică împotriva lui Gaz Metan, nu este periclitată.
Nica, acuzat că a pierdut mingea
La celălalt gol, „Țânțarul” l-a găsit responsabil pe Costi Nica, după ce fundașul dreapta a pierdut în jumătatea Pandurilor mingea care a precedat contraatacul în urma căruia a rezultat golul lui Dan Nistor. Nica revenise recent ca titular după ce timp de mai multe etape a fost trecut pe bancă, după eliminarea din meciul cu Chiajna.
107 meciuri a jucat Dragoș Grigore pentru Dinamo, în toate competițiile, marcând trei goluri
26 de partide din 27 posibile a jucat fundașul pentru Dinamo în actualul sezon al Ligii I, cu trei antrenori diferiți: Bonetti, Munteanu și Țălnar
Două trofee a câștigat Grigore alături de „câini”: Cupa și Supercupa României, ambele în 2012
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER