Groapă de potențial!** Dinamo – CFR 1-2
Învinși acasă aseară de CFR, dinamoviștii au intrat în
degringoladă: sunt în pericol să piardă locul de Europa League, iar
spectatorii i-au cerut demisia lui Andone
Dinamo și-a redus drastic șansele de a termina campionatul pe
loc de Europa League după ce a pierdut aseară acasă, scor 1-2 (1-1)
cu CFR Cluj, echipă care încheiase de mult socotelile cu actualul
sezon. Dănciulescu a deschis scorul în minutul 13, din penalty, iar
ardelenii au egalat în minutul 20, prin Batin, apoi au înscris
golul victoriei în minutul 77. Rezultatul a fost influențat însă de
o eroare a arbitrului-asistent Liviu Ciubotariu, care în minutul 59
l-a oprit eronat pe Dănciulescu, după ce dinamovistul scăpase
singur spre poartă.
Imnul celor de la Liverpool, „You never walk alone”, a sunat
bizar pus la stația de amplificare pe un stadion care, la ora
19:40, avea în tribune un singur suporter, un pensionar care citea
ziarul la soare. Până la urmă, însă, în „Groapă” avea să se
înregistreze aseară o audiență-record pentru acest sezon. 3.500 de
suporteri și-au făcut încălzirea înjurând Steaua, CFR Cluj,
Timișoara și oltenii în general, apoi și-au adus aminte și de
echipa favorită când au văzut startul lansat al dinamoviștilor, cu
puzderie de șuturi și ratările lui Dănciulescu și Alexe. Au urmat
faultul în careu al lui Mureșan asupra lui Torje și deschiderea
scorului de către Dănciulescu, 1-0 din penalty. Clujenii au egalat
însă relativ repede, la originea fazei stând tot Mureșan: șut de
la peste 20 de metri care a deviat la Batin, atacantul îndeplinind
o formalitate.
CFR, care nu mai juca pentru niciun obiectiv aparent, a reușit
apoi să conserve rezultatul cu ajutorul impreciziei dinamoviste și
al erorii comise, în repriza secundă, de asistentul Ciubotariu. A
urmat pălitura lui Hora, iar tribuna I a început să ceară demisia
lui Ando.
După rezultatul de aseară, Dinamo își vede grav periclitat
obiectivul rămas în campionat, clasarea între primele cinci poziții
și asigurarea locului de Europa League înainte de finala Cupei.
ECHIPELE DE START:
Dinamo: Bălgrădean
– Bărboianu, Găman, Grigore, Bordeanu – Torje, Mărgăritescu, C.
Munteanu, Alexe – Dănciulescu, Ganea
rezerve: Naumovski,
Rubio, Pătrașcu, Țucudean, Mehmedovic, Vl. Munteanu,
Bakaj
CFR: Mincă –
Panin, Cadu, Rada, Veloso – E. Kone, Mureșan, E. Dică, Nicoară –
Buș, Batin
rezerve: Nuno
Claro, Sare, Piccolo, Bastos, Hora, Peralta, Nuno
Diogo
Dinamo visează la podiumul Ligii 1. Pentru a-și îndeplini
obiectivul, „câinii” trebuie să câștige toate punctele puse în joc
până la finalul campionatului. Dragoș Grigore, cel care a purtat
banderola de căpitan în ultimele meciuri, crede că în noua postură
trebuie să fie mult mai responsabil.
„Simt o responsabilitate în plus. Fiecare dintre cei
care intră în teren trebuie să se simtă ca un căpitan, adică
responsabil.
Meciul cu CFR va fi unul dificil. Vor veni în Ștefan cel Mare să
își vândă scump pielea. Vor să demonstreze că locul ocupat acum în
campionat este întâmplător. Mai sunt 4 meciuri, nou suntem obligați
să luăm 12 puncte, apoi vom trage linie. Matematic, putem ocupa
locul 3″, a spus Dragoș Grigore în programul meciului de
astăzi.