Grozav nu vrea să audă de FCSB și a găsit o soluție pentru a-și relansa cariera: „Mă duc acolo, nu e problemă”. Până unde e dispus să meargă atacantul
Gicu Grozav a spus lucrurilor pe nume după plecarea de la Dinamo, ultimul său meci în tricoul „câinilor” fiind cel din Cupa României, împotriva celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, echipă din liga a treia.
Internaționalul român a avut șansa să-și califice echipa la loviturile de departajare, dar a trimis peste cu o scăriță, lucru care i-a pus „capac” lui Mircea Rednic. Înainte de a ajunge în „Groapă”, Grozav a fost ofertat de FCSB, și a vorbit, din nou, despre un eventual interes al vicecampioanei:
„Despre un eventual transfer la FCSB, aceasta este o întrebare la care nu am răspuns. Nu o să iau în considerare o ofertă de acolo, dacă va veni. Poate la Hermannstadt, că am văzut că nu mai sunt dorit nici acolo… Asta e, vedem! Mă duc la Liga a doua, undeva. Găsesc eu, nu e problemă” , a declarat Gicu Grozav la Telekomsport.
În cariera sa, Grozav a mai evoluat pentru Petrolul și Universitatea Cluj, ambele aflate, acum, în eșalonul secund.