Grozavu e sigur de calificare: „Sunt convins că vom marca la Tbilisi”
Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat luni că nu s-a gândit la campionat și că își dorește o victorie în Georgia și o calificare în faza următoare a Ligii Europa, după meciul cu Țhinvali, din manșa secundă a primului tur, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vreau să trecem de jocurile acestea din Liga Europa după care vom putea să ne concentrăm și pe campionat. Sunt preocupat de returul din Georgia, după care îmi voi muta atenția spre meciul cu Craiova. Chiar dacă este prima participare în cupele europene, vreau să mergem cât mai departe. Trebuie să câștigăm în Georgia și să aducem Legia Varșovia la Botoșani. Am demonstrat în meciul tur că suntem superiori în joc și sunt convins că vom marca la Tbilisi. FC Botoșani joacă fotbal indiferent de adversar. Campionatul se anunță unul dificil, cu deplasări foarte lungi. Obiectivul nostru este intrarea în play-off și pentru asta trebuie să începem cu un rezultat pozitiv la Craiova„, a spus Grozavu.
Formația FC Botoșani a plecat luni spre București, iar marți va decola spre Tbilisi, cu o escală la Istanbul. Jucătorii lui Leo Grozavu vor reveni în țară vineri, iar duminică vor juca în prima etapă a Ligii I cu CS Universitatea Craiova.
Săptămâna trecută, FC Botoșani a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formația georgiană Țhinvali, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Europa, acesta fiind debutul formației moldovene în cupele europene. Meciul retur este programat, joi, de la ora 19.00.