Gruia Stoica, invitat la „botezul Giuleștiului”
Omul de afaceri a fost invitat de către galerie la meciul cu Pandurii și chiar dacă nu a dat un răspuns, șeful de la GFR este așteptat în tribuna oficială
George Copos a spus că a plătit o parte din datoriile pentru obținerea licenței
Gruia Stoica poate fi prezent, sâmbătă seara, pentru prima dată pe Giulești, asta după ce și-a manifestat dorința de a cumpăra Rapidul de la George Copos.
Patronul GFR a primit o invitație din partea suporterilor pentru a veni la meciul cu Pandurii Târgu, dar chiar dacă nu le-a dat fanilor un răspuns clar omul de afaceri are locul rezervat la lojă. La meci și-a anunțat prezența și Ioan Andone, cel care este intermediarul aducerii lui Stoica la echipă. „Eu voi veni sigur la partida cu Pandurii, dar nu știu dacă domnul Stoica va fi prezent. Încă nu m-a anunțat dacă va ajunge la meci, în funcție de programul pe care îl are, va ajunge sau nu la meci”, a declarat fostul technician al CFR-ului.
„Rapid primește licența”
Altfel, George Copos îi liniștește pe fanii Rapidului și a anunțat că a achitat o parte din datoriile clubului, asta pentru ca echipa să primească licența pentru sezonul viitor. „Noi am plătit totul pentru licență. Sperăm să o primim, nu știm sigur pentru că depinde și de instanță dacă acceptă anumite contestații”, a spus patronul giuleștenilor pentru Mediafax. În plus, finanțatorul rapidist i-a trimis lui Gruia Stoica, prin intermediul unui e-mail, planul de reorganizare, pentru a-l putea studia și a lua o decizie dacă va cumpăra sau nu Rapidul.
Îl așteptăm pe domnul Stoica la meci. Suntem siguri că la finalul meciului se va îndrăgosti cu adevărat de această echipă
Dan Teodorescu, Președintele Ligii Suporterilor Rapidiști