Gruia, teren blestemat pentru jucătorii lui Miriuță. După Negruț, și Deac riscă să piardă toate meciurile din 2014 în urma accidentării grave din jocul cu Astra

  • CFR a legat patru victorii consecutive după succesul de sâmbătă seara cu Astra, scor 4-1, dar riscă să îl pierdă pe Deac pentru tot turul după ce mijlocașul s-a accidentat grav la genunchiul drept.
  • În etapa a treia din acest sezon, Negruț s-a lovit tot la genunchiul drept și e așteptat abia în martie 2015 pe teren.
  • În august 2012, Deac s-a accidentat de asemenea în Gruia la un meci cu Vaslui, tot la genunchiul drept.

CFR a bătut cu 4-1 pe Astra și a legat patru victorii consecutive, fiind deja văzută ca o candidată clară la titlu. Clujenii lui Miriuță sunt în acest moment pe locul doi, la numai două puncte de liderul Steaua. Totuși, oficialii echipei din Gruia primesc și vești rele. Unul dintre cei mai buni jucători din acest sezon, Ciprian Deac, riscă să nu mai joace niciun meci în acest tur!

Mijlocașul a oferit o pasă de gol și a marcat un gol cu Astra, dar s-a accidentat grav în minutul 52. Acesta a avut un contact dur cu Pliatsikas și a ieșit de pe teren cu mașina medicală. Deac e suspectat de ruptură la ligamentele genunchiului drept, acolo unde a mai fost operat în august 2012. Atunci s-a accidentat într-un mod stupid. La 3-0, într-un meci cu FC Vaslui, mijlocașul a forțat un contact în prelungirile partidei și a fost nevoit să stea patru luni pe tușă.

Face luni RMN

Primele estimări duc din nou la o ruptură de ligamente, caz în care Ciprian Deac ar pierde partidele care mai sunt de jucat în acest tur. Mijlocașul va face luni un RMN pentru a afla dacă ajunge la cuțit. „Deac s-a accidentat, aflăm doar luni când face un RMN cât de grav este. Victoria este umbrită de această veste”, a spus după meci Iuliu Mureșan.

„Sunt foarte suparat de accidentarea lui Deac, deoarece trece printr-o formă bună. Se pare că e afectat ligamentul colateral al genunchiului drept, acolo unde a mai avut probleme”, a declarat și Vasile Miriuță.

Negruț s-a accidentat tot la genunchiul drept

CFR a mai pierdut un jucător în urma unui meci jucat în Gruia. Negruț s-a accidentat de asemenea la genunchiul drept, în meciul cu Steaua, din etapa a treia. Acesta a fost operat pe 28 august în Turcia la ligamentele încrucișate anterioare și posterioare la genunchiul drept și este așteptat abia în martie la antrenamente. Negruț va pierde și primele etape din retur.

4 goluri a marcat Deac pentru CFR în acest sezon, fiind titular în toate meciurile din Liga I și Europa League

1,2 milioane de euro e cota lui Ciprian Deac, potrivit www.transfermarkt.de

Se pare că e afectat ligamentul colateral al genunchiului drept, acolo unde Deac a mai avut probleme
Vasile Miriuță, antrenor CFR Cluj


Deac a părăsit terenul de joc în meciul cu Astra cu ajutorul unui membru din staff-ul medical. Foto: Dan Tăuțan

Publicat: 15 09. 2014, 09:31
Actualizat: 15 09. 2014, 09:32