„Grzelak nu o să mai poarte numărul 10, n-are față! **În viața mea nu mai iau jucători cu chelie!”
Gigi Becali s-a lansat într-un atac dur asupra polonezului Grzelak, care l-a nemulțumit peste măsură pe latifundiar în meciul de aseară, contra lui Motherwell. Patronul din Ghencea promite că acesta nu va mai purta tricoul cu numărul 10, care îi va reveni fie lui Tănase, fie lui Ionescu.
„Mi-am dat seama ce înseamnă fotbalul. Tănase, dacă merită, va purta numărul 10. Dacă nu, o să primească numărul 10 Andrei Ionescu. În viața vieților mele nu mai iau jucători gratis. Straini nu o să mai cumpăr niciodată, doar dobitoc să fiu. Nici jucători cu chelie nu mai iau în viața mea. Are dreptate Trică. Nu e prost olteanul. Ii luăm numărul 10 lui Grzelak că nu are ăla față de numărul 10!„, a declarat Becali la Sport.ro
În ciuda faptului că trupa din Ghencea a avut parte de o tragere la sorți cu noroc, Becali spune că echipa se va mobiliza exemplar pentru această confruntare: „St. Patrick’s mă interesează mai mult decât CFR-ul. Cu CFR pot să pierd, și ce dacă, nu se întâmplă nimic?„
Patronul Stelei a comentat și șansele trupei de pe Bega din confruntarea cu Stuttgart: „Timișoara e posibil să bată pe Stuttgart și să ajungă în Liga Campionilor. Eu nu am zis nimic de Marian Iancu. A mai făcut el niște greșeli. Eu nu am făcut niciun fel de aluzie la adresa lui. Am facut o glumă.„