„Guriță” s-a sucit, ar veni în Ștefan cel Mare
Așteptat la Timișoara în calitate de transfer-vedetă, Contra joacă și în acest an la Getafe, în prima divizie spaniolă. Săptâmâni de discuții directe sau prin presă cu Marian Iancu, oferte și contraoferte nu au avut vreun rezultat. Mai mult, fundașul dreapta a refuzat o ofertă financiară foarte consistentă de la Dinamo. Ieri, la reunirea lotului României, Contra și-a reformulat poziția. „Cristi Borcea insistă foarte mult să îmi rup contractul cu Getafe și să mă întorc la Dinamo, dar am zis că, dacă revin acasă, o s-o fac la Poli. Singura echipă la care mă voi întoarce în momentul de față e Politehnica”, a început internaționalul, fost căpitan la Poli în urmă cu trei sezoane. Totuși, spre deosebire de momentul din vară, Contra ia acum în calcul și varianta revenirii la Dinamo, echipă pentru care a și jucat în patru sezoane. „Dacă Poli nu-mi va face o ofertă în viitor, mă voi gândi și la varianta Dinamo. N-am ajuns la o înțelegere financiară cu domnul Iancu și, în al doilea rând, am preferat să rămân încă un an în Spania din punct de vedere familial”, a explicat Contra. Timișorenii i-au propus lui „Guriță” 400.000 de euro pe sezon, cu un contract pe doi ani, în timp ce, conform unor surse, oferta lui Borcea este dublă ca valoare! Totuși, Marian Iancu nu a fost înduplecat să pluseze la ceea ce i-a propus inițial jucătorului, astfel că acesta a refuzat în vară întoarcerea la Poli.
"Încă nu e timpul pierdut să vin la Poli. Am 32 de ani și mai am forța să joc încă trei-patru ani la nivel înalt" – Cosmin Contra, fundaș Getafe
"Contra a avut întotdeauna o ofertă de la Timișoara. Orice echipă din România și-ar dori un jucător ca el" – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara