Gabi Iancu (25 de ani) s-a despărțit de Dunărea Călărași și urmează să semneze cu FC Viitorul. Managerul echipei care a cucerit Cupa României, Gheorghe Hagi, a declarat că atacantul va reveni la echipă cu care a cucerit titlul în 2017.
Hagi a recunoscut că vrea să-l resusciteze pe Iancu: „Da, ni-l dorim pe Gabi. O să vină la noi. Cred că va fi un jucător important pentru noi. Fiecare dintre noi mai greșim. Eu îl cunosc bine și merg pe ceea ce cunosc”, a spus Gheorghe Hagi, la Digi Sport.
Gabi Iancu a făcut-o pe Viitorul campioană în 2017, în ultima etapă din playoff, când a transformat penalty-ul din meciul cu CFR Cluj. Iancu a crescut la Academia Hagi, iar în 2015 a fost transferat de FCSB. Mai apoi a plecat din România și a evoluat pentru Karabukspor, Termalica, FC Voluntari și Dunărea Călărași. Cotat la 250.000 de euro, Iancu are peste 100 de meciuri în Liga 1 Betano. În România, Iancu a cucerit șase trofee: patru campionate (trei cu FCSB și unul cu FC Viitorul), o Cupă a României și o Supercupă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER