„Hagi a pregătit mult mai bine jocul decât Șumudică.” Un fost jucător la Steaua, Dinamo și Rapid face analiza victoriei obținute de Viitorul la Astra

This browser does not support the video element.

Viitorul a câștigat luni, 2-1 la Astra, în etapa a 3-a din play-off, în principal datorită faptului că Gică Hagi a câștigat duelul tactic cu Marius Șumudică, fiind ajutat și de jucătorii care i-au respectat cu atenție planul, a explicat marți, la emisiunea ProSport Live, antrenorul Adrian Matei.

Prezent în studioul ProSport, fostul fotbalist la Dinamo, Rapid, Steaua și FC Național spune că Viitorul s-a prezentat altfel, față de înfrângerea suferită acasă cu Astra, în Cupa României, și pentru că au reapărut în primul 11 trei titulari. În plus, echipele au tratat mult mai serios întâlnirea din campionat. „A fost o diferență între meciul de Cupă și cel de campionat. În cel de Cupă, apărarea de la Viitorul a făcut greșeli, iar jocul a fost mai deschis, jocul din campionat a fost mai pragmatic, mult mai bine pregătit. Chiar și jucătorii au dat dovadă de mult mai multă experiență. Cred că au urmat mult mai atent indicațiile lui Hagi atât la pauză, cât și pe parcursul meciului. Jocul de la Giurgiu a arătat că Viitorul poate să câștige titlul. Tinerii sunt oscilanți, dar rezultatele și evoluția cresc meci de meci în mod clar, capătă experiență și maturitate care vor duce, în final, la câștigarea campionatului”, explică Adrian Matei.

Acesta explică și strategia „Regelui”, care nu-și declară public nici măcar acum ambiția de a câștiga primul titlu din cariera de antrenor: „Hagi știe că jucătorii lui nu au încă obișnuința presiunii. De aceea nici nu spune că vrea să câștige campionatul și le cere doar să câștige fiecare meci în parte. E o diferență. Una este să ți se ceară punctual să câștigi meciul și alta este să știi că trebuie să câștigi meci de meci, tot timpul. În momentul de față, jucătorii au căpătat foarte multă experiență, știu deja cum funcționează campionatul. Ieri, dacă judecăm la rece, s-a pus doar problema cât va fi scorul! Din punctul ăsta de vedere, Hagi a câștigat un pic cu teamă, dar pe evoluția jocului în ansamblu ar fi trebuit să fie mult mai drastic scorul. Cred că Viitorul este azi o echipă între 8 și 9″.

  • Adrian Matei a câștigat titlul în Liga 1 atât cu Dinamo, cât și cu Steaua.

„Eu cred că Viitorul a câștigat la Astra atât pe valoarea lotului, cât și pe valoarea antrenorului. Hagi a pregătit mult mai bine meciul. Iar jucătorii s-au ridicat la ceea ce le-a cerut antrenorul și au venit cu acel plus. Trebuie să recunoaștem, nu prea mai avem mulți jucători care știu să dribleze, să facă o fentă. Iar cei care există sunt deja maturi, trecuți de 26-27 de ani. În schimb, la Hagi sunt jucători tineri, Coman arată clar că e un fotbalist care, după mine, ar trebui să facă pasul la echipa națională. Spune-mi alt jucător care driblează în viteză și care face diferența la echipa națională acum! Și mai face parte și din campionatul intern, tânăr fiind! Pe cine ai pe bandă și care este și titular? Adi Popa și Chipciu! Atât! Dar calitățile lui Coman îi permit să joace oriunde. Eu l-am văzut în unele momente ale jocului în care a jucat și cu spatele la poartă. Asta înseamnă că poate să joace și în altă parte, nu numai în banda stângă”, a menționat Matei.

Publicat: 04 04. 2017, 20:30
Actualizat: 04 04. 2017, 20:32