Hagi a răbufnit după ultimele decizii ale Comitetului Executiv al FRF: „Îți iau doar șase puncte? Păi, de ce să mai plătești jucătorii?”

Gică Hagi este nemulțumit de noile decizii adoptate de Comitetul Executiv al FRF, prin care nu vor mai retrograda echipele care nu îndeplinesc criteriile financiare, ci vor fi doar depunctate.

„Îți iau doar șase puncte? Păi, de ce să îi mai plătești? Iei doar jucători de 200.000, termini sus în clasament, îți iei banii din drepturile TV, la jucători tot nu le dai nimic, te dau în judecată și tu îți iei alți jucători. Asta înseamnă o organizare mai bună? Dar campionatul să fie de doar 14 echipe. Echipele mici să dispară, cele care au academii. N-ar trebui să fim corecți cu jucătorii? Că ei fac rezultatele!”, a spus Gheorghe Hagi la Dolce Sport.

Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ședința de luni introducerea fair-play-ului financiar pentru Liga 1, care prevede monitorizarea cluburilor în ceea ce privește datoriile restante către alte grupări și angajați, informează site-ul oficial al federației.

Membrii CEx. au decis că se sancționează cu depunctare încălcarea cerințelor de monitorizare financiară a cluburilor din Liga 1, începând cu procesul de monitorizare pentru sezonul competițional 2015-2016. Dacă la data de 30 septembrie clubul licențiat nu va face dovada achitării datoriilor financiare restante către cluburi și către angajați, înregistrate până la data de 30 iunie, clubul respectiv va fi sancționat cu un punct. Dacă nici la data de 31 octombrie clubul licențiat nu va face dovada achitării acelor datorii înregistrate la 30 iunie, clubul respectiv va fi sancționat cu două puncte.

Sancțiunile cu deducerea punctelor pentru încălcarea cerințelor de monitorizare financiară vor fi dictate de Comisia de Disciplină și Etică a FRF, la solicitarea Directorului de licențiere și vor fi aplicate cluburilor din Liga 1, începând cu sezonul competițional 2015-2016.

Publicat: 12 11. 2014, 22:22
Actualizat: 12 11. 2014, 22:23