Victor Rîmniceanu (28 de ani) nu a stat mult fără echipă după plecarea de la Viitorul. Portarul de 28 de ani a semnat un contract până în vară cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu posibilitatea prelungirii pe încă un sezon.
Gică Hagi a surprins pe multă lume în momentul în care a renunțat la portarul care l-a ajutat să câștige titlul anul trecut, dar și-a argumentat decizia în momentul în care a ajuns la o înțelegere cu Valentin Cojocaru, fostul goalkeeper de la FCSB urmând să devină prima opțiune pentru poarta campioanei. Pus pe liber deși nu se aștepta, într-un moment în care cota îi crescuse grație evoluțiilor bune din sezonul trecut, Rîmniceanu s-a mișcat repede, iar cariera lui va continua tot în Liga 1.
Goalkeeper-ul trecut și pe la Dinamo a semnat în urmă cu puțin timp un contact până la finalul sezonului cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, penultima clasată în Liga 1, iar înțelegerea va putea fi prelungită dacă Eugen Neagoe e mulțumit de prestațiile sale.
„Căutam un portar cu experiență și faptul că s-a despărțit de Viitorul a venit la fix. Rîmniceanu este un portar care a luat titlul cu Viitorul anul trecut și știe ce înseamnă să joci fiecare meci ca pe o finală. Cu jucătorii care au venit deja s-a văzut multe lucruri pozitive și sper ca și cu Rîmniceanu să fim și mai siguri pe spate. Mai avem nevoie de un număr 10 cu care am închide achizițiile pe perioada de iarnă”, a declarat, pentru ProSport, Janos Bokor, managerul general al echipei din Sftângu Gheorghe.
Cotat la 900.000 de euro, Rîmniceanu a plecat de la Viitorul după 70 de meciuri sub comanda lui Hagi, iar Sepsi este a șaptea echipă din România pentru care va juca, după Turnu Severin, Petrolul, CS Otopeni, Chiajna, Dinamo și Viitorul.
În lotul celor de la Sepsi OSK se mai află și portarii Roland Niczuly, Bela Fejer și Bogdan Miron, însă e clar că nu toți vor continua la Stântu Gheorghe. Cel mai probabil, Miron se va despărți de covăsneni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER