Hagi a reușit un transfer în ziua în care a împlinit 53 de ani. Mijlocașul care a semnat pe trei ani cu Viitorul

Gică Hagi împlinește astăzi 53 de ani și, printre petreceri și urări din partea lumii fotbalului, se ocupă de transferuri. Luni, managerul tehnic al Viitorului a ajuns la un acord pentru venirea lui Eduard Florescu, de la CS Mioveni.

În vârstă de 20 de ani, Florescu e mijlocaș central și om de bază la CS Mioveni, poate juca și în partea dreapta a liniei ofensive, iar „Regele” i-a văzut potențialul și a bătut deja palma cu echipa argeșeană. Deși a semnat cu vicecampioana, Florescu va rămâne la clubul din Liga 2 până în vară, urmând ca apoi să ajungă sub comanda lui Gică Hagi pentru pregătirea de vară și, apoi, pentru sezonul viitor al Ligii 1.

Marcator a patru goluri în cele 17 meciuri jucate pentru CS Mioveni în acest sezon, Florescu a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Viitorul.

Eduard Florescu și-a început junioratul la FC Argeș, iar din vara anului 2013 a ajuns la CS Mioveni. În vara lui 2017 a fost convocat la un trial pentru naționala de tineret a României.

Publicat: 05 02. 2018, 17:49
Actualizat: 05 02. 2018, 17:58