Hagi a revenit! Contra a primit un nou mesaj din partea „Regelui”, după scandalul selecției
Clubul Viitorul Constanța a făcut mai multe precizări în privința tensiunilor apărute între Gică Hagi și Cosmin Contra, odată cu apariția lotului preliminar pentru amicalele cu Chile și Finlanda.
Timp de două zile, Hagi s-a războit cu Contra și Mutu. Deși s-a împăcat cu selecționerul naționalei, pe antrenorul Voluntariului nu l-a iertat și i-a răspuns cu aceeași monedă, după ce „Briliantul” a catalogat drept penibilă acțiunea lui Hagi.
Luni, Gică Hagi a făcut alte precizări în privința nemulțumirii sale: „Două motive pentru care meritam mai mult decât un jucător la echipa națională!
Referitor la convocările / selecția la lotul național de seniori pentru cele două partide amicale cu Chile (31 mai) și Finlanda (5 iunie).
1. Ieșirea publică a managerului FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a fost dură pentru faptul că nu înțelege de ce clubul nostru a avut numai un jucător convocat la lotul național din totalul celor 28 de jucători selecționați. Echipa noastră a fost una dintre cele mai bune din Liga 1 în ultimii doi ani competiționali. Din acest motiv, considerăm că meritau mai mulți jucători ai clubului nostru să fie convocați la echipa națională. Argumentele noastre sunt:
- -Suntem campionii României
- -Ne-am calificat trei ani la rând în play-off-ul Ligii 1
- -Ocupăm locul 3 în play-off
- -Jucătorii folosiți de noi sunt în proporție de 95% români
- -Suntem echipa cu cele mai multe goluri înscrise în play-off (13), chiar dacă media de vârstă este de doar 21,6 ani
- -Echipa noastră a contribuit la realizarea celui mai frumos meci al sezonului (după acel meci, selecționerul a declarat că va convoca 6-7 jucători)
- -Avem jucători foarte tineri, într-o formă foarte bună și în acest play-off, născuți în 1999 (Băluță, Mățan și Drăguș).
- -Avem cel mai decisiv tânăr jucător din acest an, perioada februarie-mai (6 goluri și 4 pase decisive)
- -Avem cel mai polivalent jucător din Liga 1, cu un randament foarte bun pe toate cele trei posturi (fundaș, mijlocaș, atacant)
- -Avem jucători într-o formă foarte bună, conform statisticii InStat”, se arată în comunicatul clubului.
De asemenea, antrenorul și patronul Viitorului a dat de înțeles că a îngropat securea războiului cu Contra și că îi va sta la dispoziție cu jucătorii din lotul campioanei României: „2. Selecția – un aspect important pentru a deveni cel mai bun (lucru învățat de Gheorghe Hagi de la cei mai buni).
Pentru noi, selecția jucătorului stă la baza construcției / formării unei echipe puternice care să obțină performanțe la cel mai înalt nivel (calificări la turnee finale). Chiar dacă domnul Gheorghe Hagi a folosit în expunerea sa cuvântul „interese”, acest cuvânt este utilizat frecvent în lumea fotbalului de către manageri, conducători, moderatori, ziariști, suporteri, ș.a.m.d. Avem speranța că la loturile naționale există interesul de a fi selectați cei mai în formă jucători care provin de la cele mai în formă echipe, astfel încât să avem șansa atingerii obiectivului de a ne califica la turneele de elită, europene și mondiale.
PS: A fi antrenor al echipelor naționale ale României reprezintă o responsabilitate foarte mare, care creează totodată o presiune enormă, iar cel care știe să lucreze sub presiune va deveni câștigător!!! Succes, Cosmine, ție, staff-ului tău și loturilor naționale! Oricând îți stăm la dispoziție dacă crezi că prezentăm interes!”.