Viitorul a remizat cu Dinamo, scor 1-1, la capătul unui meci în care oaspeții au deschis scorul în prima repriză, iar golul egalizator a venit abia în minutul 84, după un corner.
Tehnicianul Gheorghe Hagi simte că echipa sa putea să se impună în fața lui Dinamo, dar admite că rezultatul e unul bun, în contextul oboselii acumulate de jucătorii săi în ultima perioadă. Hagi a vorbit și despre evoluția lui Gabi Iancu și se declară în continuare convins că fostul atacant al Stelei va reveni la forma din trecut, grație căreia a și făcut pasul spre formația roș-albastră.
„După un joc bun la Botoșani, cu o deplasare lungă, cred că ne-am descurcat destul de bine în fața unui adversar bun. Ne-am creat ocazii și probabil meritam mai mult, dar ăsta e rezultatul. Asta e. Puteau și ei să câștige, puteam și noi….
Nu am avut limpezime în fața porții. Am dezvoltat bine jocul, am făcut lucruri bune, dar se vede și oboseala. Benzar a făcut din nou un meci foarte bun.
La noi s-a văzut ca mai avem de lucrat din punct de vedere fizic, la câțiva jucători. Cu Iancu trebuie să avem răbdare, așa cum a avut și cu Chițu. Îl văd focusat, conectat la fotbal. Nu trebuie să ne așteptăm acum să-l vedem pe Iancu de la început. Dar o să vină și asta, sunt sigur. E pe drumul bun. O să-l ajute și capul, și picioarele. Trebuie doar să avem puțină răbdare cu el”, a declarat Hagi după partida cu Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER