Hagi la PSG? Antrenorul campioanei a vorbit din nou despre plecarea din România: „Credeți că e imposibil? Am fost acolo. Vreau să mă duc pe drumul meu”. Ce se întâmplă cu Academia
Gică Hagi a vorbit din nou despre posibilitatea de a pleca în străinătate la finalul sezonului, iar acest scenariu devine din ce în ce mai vizibil. „Regele” a spus că Academia va continua să funcționeze după aceleași principii, iar în locul său va trebui să vină un antrenor valoros. Întrebat dacă se gândește să-l înlocuiască pe Emery, care se va despărți de PSG la finalul sezonului, patronul campioanei a spus că a fost în fotbalul mare, astfel că un asemenea scenariu nu i se apre imposibil.
„Vreau să muncesc zi de zi pentru a-mi crea o carieră. Să fiu manager, să antrenez o echipă este lucrul pe care-l iubesc cel mai mult. Într-un moment sau altul, va veni și acea provocare. Am ajuns la un nivel destul de bun ca să mă duc la înalta performanță, ca să mă duelez cu cei puternici. Vreau să mă duc pe drumul meu. Am aspirații foarte mari, am stat opt ani, am luat-o de jos, am făcut o muncă titanică și acum, ușor-ușor vreau să mă duc și eu la nivelul meu, acela la care am fost înainte, unde am muncit, unde am jucat. În România, mai mult decât să faci o echipă campioană cu o medie de vârstă de 21 de ani și 4 luni… ce poți să faci mai mult? Este un lucru normal al vieții, trebuie să-mi caut o provocare importantă”, a spus Hagi, pentru Telekom Sport.
Hagi la Paris? „Păi, credeți că e imposibil sau ce? (n.r întrebat despre preluarea lui PSG, după plecarea lui Emery) Este normal. Am fost acolo, știu cu ce se mănâncă. Știu ce înseamnă presiunea, îmi place presiunea.”
Despre viitorul Academiei: „Dacă se va întâmpla acest lucru, soluții sunt multe, nu două trei (n.r cu privire la antrenorii care ar putea prelua echipa de seniori). Eu, cel puțin, am multe soluții. Academia va forma în continuare jucător, iar la echipa mare trebuie să fie un manager valoros care să ducă echipa mai departe. Sunt mulți manageri tineri, dar nu este deocamdată nimic. Nu știu ce va fi în vară, vom vedea. Dacă se va întâmpla, trebuie să vedem ce antrenor putem aduce la nivelul nostru”.
Cristian Bivolaru, președintele celor de la Viitorul, a oferit lista cu posibilii înlocuitori ai „Regelui” pe banca tehnică a Viitorului: „Sunt mulți antrenori pe care Gică îi apreciază. Gălcă e unul dintre ei, mai e chiar și Flavius Stoican, alt nume e cel al lui Jerry Gane. Dică e un antrenor pe care Gică îl apreciază, dar e greu să vii după Steaua și să-l iei. Gică este legat de Școala de Fotbal a Barcelonei și are pusă la punct filosofia tehnico-tactică pe modelul respectiv, deci și un antrenor străin este luat în calcul”, a spus Bivolaru, pentru Digi Sport.