Contrar rezultatelor slabe din ultimii ani, Gică Hagi este convins că România poate da un nou fotbalist capabil să joace pentru echipe precum Real Madrid sau FC Barcelona.
„Regele” are o părere foarte bună despre calitățile native ale jucătorilor autohtoni. Într-un interviu acordat ediției de luni a Pro TV Magazin, Hagi spune însă că românii ar trebui să facă mai multe sacrificii penntru a ajunge sus.
„Sunt sigur că va mai apărea un fotbalist român care să joace la echipe precum Barcelona sau Real! Românul e talentat și inteligent. Eu sunt încrezător. E adevărat, sunt și niște condiții: să muncești extraordinar și să fii serios ! Sportul înseamnă sacrificiu! O carieră se formează cu răbdare, în ani. Nu întotdeauna e lapte și miere. Sunt mulți jucători talentați care s-au pierdut pe drum”, spune Gică Hagi pentru Pro TV Magazin.
În ediția de luni puteți citi integral intreviul cu cel mai mare fotbalist pe care l-a dat fotbalul românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER