Plecarea lui Bourceanu la Trabzonspor nu va afecta foarte mult jocul Stelei, lotul actual plus un eventual transfer de marcă fiind mai mult decât suficient pentru a păstra pe aceeași linie performanțele echipei. În opinia „Regelui”, Gabi Iancu este un fotbalist valoros care poate avea o contribuție decisivă în jocul Stelei.
Hagi precizează însă că pe lângă tânărul Iancu, Steaua trebuie să aducă și un jucător experimentat care să-l ajute pe Pintilii „să țină mijlocul” echipei.
„Iancu are 19 ani și a calificat Steaua în Champions League. De aici trebuie să plecați când îl judecați pe Gabi. Este foarte tânăr, extrem de talentat, eu cred că a confirmat. La fel și Chițu. Dacă n-au continuitate acolo nu mai este problema mea. Ce contează este faptul că la mine au confirmat.
Steaua are nevoie de un lider la mijlocul terenului, dar și de un lider acolo în față. Bourceanu poate fi înlocuit, e acolo Pintilii, dar acolo în față trebuie să-și găsească un jucător valoros care să facă diferența și care acum nu este”, a declarat Hagi la DigiSport.
30 de meciuri și patru goluri a reușit Gabi Iancu în tricoul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER