Gică Hagi a lămurit discuția iscată după promovarea Viitorului în Liga I: fostul număr 10 al naționalei a afirmat că nu mai dorește să fie antrenor, ci vrea să se axeze doar pe cariera de manager.
„Antrenorul a devenit manager! Nu mai poate să fie antrenor! Angajatul cuiva nu mai poate fi! Am devenit slab când m-am angajat. Acum nu mai sunt angajat și am demonstrat că pot să devin cel mai bun”, a declarat Gică Hagi la Realitatea TV.
Fost antrenor la Steaua, Poli Timișoara sau Galatasaray, Hagi a explicat și motivul pentru care nu a reușit să impresioneze în antrenorat. „Timp. Timp. Timp. Îți trebuie timp ca să demonstrezi. N-ai timp, n-ai rezultate. Nu există persoană care de azi pe mâine crează ceva. Eu mi-am luat trei ani timp cu Academia, am plecat de la a nu mai fi angajat și am demonstrat că știu s-o fac. Și-n ce zic, am dreptate. Așa că o să fac lumea să-și ceară scuze! Era chestiune doar de timp și în momentul în care am avut timp am demonstrat. Dar și în scurtele perioade care au fost, pe unde am trecut eu am lăsat câte ceva. Realizări. Am intrat în fotbal să creez fotbaliști”, a mai spus Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER