Viitorul Constanța a obținut prima victorie în aceste sezon, după ce a învins cu 2-0 pe Ceahlăul Piatra Neamț. A fost debutul lui Gică Hagi ca director tehnic la echipa pe care o patronează. Acesta a spus că va sta pe banca celor de la Viitorul în următoarele meciuri, pentru a le insufla jucătorilor săi mai mult curaj.
„Am muncit bine în aceste două săptămâni, am luat acum 3 puncte meritate, muncite, în fața unei echipe cu un moral foarte bun care stătea excelent în ultima vreme. Eu zic că am reușit un joc bun, chiar dacă am fost cu puțină teamă la început. Cred că acest meci ne va da moralul să obținem și alte rezultate bune”, a declarat Hagi la Look Plus.
Gică Hagi a vorbit și despre decizia sa de a reveni în antrenorat chiar la echipa pe care o patronează: „O să vă explic de ce am avut această opțiune. Eu tot timpul am fost lângă ei, iar ei știau asta. Acum trebuia să intru, să le iau presiunea de pe umeri, să o iau asupra mea. Cu Gaz Metan voi sta pe bancă, voi sta pe bancă la următoarele meciuri. Copiii chiar sunt buni, dar au nevoie de mai multă încredere”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER