Clubul FC Viitorul a anunțat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, că jucătorii Florin Coman și Dragoș Nedelcu și-au prelungit contractele cu formația lui Gheorghe Hagi până în 2022.
Ambii internaționali de tineret, Nedelcu și Coman sunt fotbaliști crescuți în Academia Hagi, care au făcut pasul spre echipa mare și au reușit să se impună. Mai mult, Dragoș Nedelcu a fost convocat la echipa națională de seniori de către Christoph Daum, la meciul amical jucat împotriva naționalei Rusiei, la Gronîi, pierdut de „tricolori” cu 1-0. Mijlocașul defensiv i-a luat locul lui Bogdan Stancu, în minutul 90+2, la meciul disputat pe arena echipei lui Gheorghe Grozav și Gabriel Torje.
„Jucătorii Florin Coman și Dragoș Nedelcu și-au prelungit contractele cu FC Viitorul. Crescuți în Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, Coman și Nedelcu au semnat noi înțelegeri cu gruparea condusă de Gheorghe Hagi, scadente în vara anului 2022. FC Viitorul le urează cât mai multe realizări în tricoul negru-albastru lui Florin Coman și Dragoș Nedelcu!”, se arată în comunicatul postat de conducătorii Viitorului pe site-ului oficial.
Florin Coman a jucat 22 de meciuri pentru Viitorul în toate competițiile acestui sezon, timp în care a marcat șapte goluri și a oferit cinci pase decisive. De partea cealaltă, Nedelcu a jucat în 24 de partide din toate competițiile și înscris o singură dată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER