Hagi și declarația care poate isteriza rivalele Stelei:** „Jucătorii mei o să fie mai buni după meciul ăsta!” Concluziile după meciul cu liderul
Eșecul dur suferit de Viitorul Constanța în meciul cu Steaua l-a descumpănit pe patronul constănțenilor, Gică Hagi, însă acesta și-a menajat jucătorii, considerând că nu aveau cum să obțină mai mult în fața celei mai bune echipe a campionatului:
„Steaua era într-o formă foarte bună și a început și foarte bine. Asta a fost să fie, credeam înainte de meci, dar acum trebuie să mergem mai departe. Începem un meci cu un gol cadou și cu un penalty, e greu. Nu toate meciurile o să fie așa. Steaua e puternică, arată foarte bine. Trebuie să facem puncte, pentru că avem nevoie.
Jucătorii mei au învățat multe, o să fie mai buni după meciul ăsta. Azi s-a jucat doar într-o direcție. Steaua e puternica și fizic, stă bine în teren, asta e. Jucătorii mei au încercat, au vrut, dar atât au putut în seara asta. Trebuie să fim mai buni în meciurile care urmează”, a spus Hagi.