Hagi, soluția CFR-ului pentru reformarea fotbalului românesc!** Cum îi pune la punct Paszkany pe actualii conducători

În ultimele două zile, ProSport v-a oferit în exclusivitate interviuri ample cu Arpad Paszkany, finanțatorul CFR-ului. Dacă ieri patronul clujean a discutat despre „blătuitorii” din fotbal, despre reaua voință a LPF și a Comisiilor, astăzi Paszkany a discutat despre problemele de fond din sportul rege.

Atâta timp cât la conducerea LPF și FRF sunt doi oameni care nu prezintă credibilitate și care, prin background-ul lor, au demonstrat că sunt limitați în ceea ce privește reformarea fotbalului, se anunță vremuri tulburi pentru cel mai popular sport din România.

Există mașinăria de vot, există cam aceleași persoane, cu aceleași metehne, care s-au adaptat un pic vremurilor actuale.„, spune Paszkany, care consideră că totul s-a transformat în fotbal într-un comunism de bunăstare.

Este nevoie de un suflu nou, de oameni care să prezinte garanții în ceea ce privește verticalitatea, iar unul dintre cei mai în măsură să ridice fotbalul românesc din noroi este Gică Hagi.

Hagi e un exemplu bun, pentru că a făcut ceva și în afara terenului de fotbal, a făcut ceva și ca om de afaceri, a creat valoare, și-a făcut hoteluri care merg bine, a făcut de la zero Acadenia, intră acum în Liga I. Jos pălăria nu numai ca fost fotbalist, ci și ca om, cu tot ce a făcut în jurul fenomenului fotbalistic. Eu cred că Hagi ar putea să fie un foarte bun manager. Are și credibilitate, și prestanță. Eu nu văd pe cineva mergând la Hagi să-i ofere vreun avantaj sau să-i promită ceva. De oameni ca el avem nevoie.„, a spus Paszkany, pentru ProSport.

Publicat: 30 05. 2012, 11:00
Actualizat: 30 05. 2012, 11:04