Hagi: „Sunt mulțumit că am luat un punct dintr-o deplasare grea!” „Regele” acuză și el neacordarea unui penalty
Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CSMS Iași, scor 0-0, că este mulțumit de acest punct obținut într-o deplasare grea.
„Știam că CSMS Iași este o echipă bună, care joacă bine acasă. Noi am avut și probleme, aseară ajungând târziu în Iași. Am făcut o primă repriză destul de bună, am fost în joc, însă în partea a doua gazdele au venit peste noi. Mă bucur însă că nu au reușit să marcheze. Sunt mulțumit că am luat un punct dintr-o deplasare grea„, a spus Hagi.
Gheorghe Hagi a precizat că FC Viitorul ar fi trebuit să beneficieze de un penalty. „Cred că și noi am avut un penalti în prima repriză, dar nu îmi place să vorbesc despre asta. Avem un început de campionat bun, dar greul de-abia acum vine, cu meciuri din ce în ce mai dificile, și trebuie să rămânem concentrați”, a afirmat el.
Formația CSMS Iași a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă seară, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XI-a a Ligii I.