Hai mai sus!**
Egalul din partida de la Mediaș nu le-a căzut bine șefilor din „Ștefan cel Mare”.
Acționarii se așteptau la o victorie și la un parcurs fără greșeală până la derby-ul cu Rapid din etapa a cincea. Nici jocul nu a fost pe gustul oamenilor de afaceri, aceștia strâmbând din nas după evoluția „câinilor”, chiar dacă singurul care a spus-o public a fost Vasile Turcu. Acționarii nu au fost mulțumiți nici de tactica antrenorului, fiind de părere că Dănciulescu este sacrificat pe postul de mijlocaș central. „Se vede clar că Danciu nu se simte bine acolo. Când este urcat, se vede și pe fața lui, dar și în joc, dă un randament mai bun”, ar fi spus „la cald” investitorii. Și s-a găsit și soluția.
În viziunea conducătorilor, aceasta se numește sistemul rotației, tactică brevetată chiar de „Puriu” în primul său mandat în „Groapă”. Atunci actorii erau cam aceiași, însă a intervenit o singură modificare. Acum, Marius Niculae l-a înlocuit pe Ionel Ganea. În orice caz, ultimul cuvânt în privința tacticii în viitoarele partide îl va avea antrenorul, dar se pare că, cel puțin în meciurile din deplasare, Mircea Rednic nu va mai miza pe un trio ofensiv în atac.
S-au mârâit
Dinamo a arătat în pregătiri ca o mare familie. După primul meci, cu Pandurii în „Ștefan cel Mare”, nimic nu părea să strice atmosfera frumoasă din vestiar.
Totul mergea perfect, însă a venit meciul cu Gaz Metan Mediaș și implicit primul semieșec, iar în „Groapă” au apărut și tensiunile. Din câte se pare, unii fotbaliști au fost acuzați de colegi că nu pun suflet, iar de aici a izbucnit o mică ceartă care era să degenereze.
Au vrut elicopter în loc de autocar
Mai mult, unii dintre fotbaliști nu ar fi vrut să se întoarcă în Capitală în autocarul echipei, ci cu un elicopter pus la dispoziția lor de unul dintre sponsori. Până la urmă însă totul s-a rezolvat. Mircea Rednic a intervenit și a calmat spiritele, iar jucătorii au revenit la sentimente mai bune unii față de alții. Astăzi, aceștia se vor revedea la antrenament, tehnicianul programând prima ședință de după meciul de la Mediaș.
Au ratat 10.000 de euro
În urma egalului de la Mediaș, dinamoviștii au ratat prima pe care o aveau promisă din partea lui Borcea și compania. Șefii le-au transmis jucătorilor că, dacă vor strânge 12 puncte în primele patru etape din retur, atunci vor fi remunerați cu suma de 10.000 de euro. Aceasta ar fi urmat să fie ridicată de jucători abia la sfârșitul campionatului și doar în cazul câștigării titlului.
„Nu fac pomeni nici la morți”
Patronul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a făcut o comparație între jucătorii pe care echipa sa și „câinii” i-au cedat la Poli Iași. „L-am împrumutat gratis pe Jovanovic la Poli Iași și ei l-au folosit în meciul direct cu noi. Dinamoviștii nu numai că l-au dat cu bani pe Cristea la Iași, dar nici nu-l lasă să joace contra lor. Dinamo nu face pomeni nici la morți!”, a spus Porumboiu.
"Dănciulescu poate să joace pe orice post. Este un fotbalist extraordinar, pe care poți să te bazezi în orice moment" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
Â