Florin Halagian a fost numit director tehnic și manager general al clubului Gloria Bistrița, el începând munca de sâmbătă, când s-a alăturat echipei la Piatra Neamț pentru meciul cu Ceahlăul, din etapa a VII-a a Ligii I, informează Mediafax.
„Încă de la începutul sezonului am dorit să existe un om cu experiență în stafful tehnic. De aceea, l-am numit pe Constantin Cârstea. Având în vedere problemele de sănătate cu care se confruntă acesta, am discutat cu Florin Halagian, care a acceptat să devină director tehnic și manager general cu puteri depline. Restul staffului va rămâne neschimbat: Sandu Tăbîrcă – antrenor principal, Cristian Coroian și Sandu Negrean – antrenori secunzi. După acest meci, Florin Halagian, Sandu Tăbîrcă și restul staffului vor stabili programul de pregătire ulterior, în vederea meciurilor următoare, începând cu partida de Cupă cu Dunărea Giurgiu. Va fi o colaborare spre binele echipei, sper să facă treabă bună împreună”, a declarat pentru site-ul oficial al grupării bistrițene președintele clubului Gloria, Jean Pădureanu.
Florin Halagian, în vârstă de 70 de ani, a antrenat echipe precum FC Argeș, Steaua București (1984-1985), Universitatea Craiova (1985), Dinamo București (1991-1994), FC Național (1995-1997), FC Brașov (2000) și Ceahlăul Piatra Neamț (2000).
În prima ligă a stat pe banca tehnică în 862 de partide de-a lungul a 31 de sezoane, obținând 422 de victorii, 175 de remize și 265 de înfrângeri. În ultimii ani a fost director tehnic al loturilor naționale de juniori, observator de joc și a făcut parte din Comisia Tehnică a FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER