UPDATE 20:00: Nicolae Badea a declarat că, deși a fost în Germania, nu a negociat cu nimeni transferul lui Torje.
„Nu am vorbit cu nimeni de la Hamburg referitor la Gabi Torje. L-am văzut pe domnul Opria în holul hotelului, dar plecam la o întâlnire. Domnul Opria m-a sunat și mi-a zis că există un reprezentant de la Hamburg în alt hotel. Eu nu pot să alerg dintr-un hotel în altul pentru o întâlnire care se crează ad-hoc. Domnul Opria nu poate reprezenta și jucătorul și clubul Dinamo.
Domnul Opria nu a solicitat nicio hârtie prin care îl poate transfera pe Torje pe 5 milioane de euro. Îl vom vedea evoluând pe Gabi Torje în retur la Dinamo”, a declarat Nicolae Badea la gsptv.
UPDATE 19:40 Impresarul lui Gabriel Torje, Cristea Opria, a declarat că nemții de la Hamburg doresc neapărat să-l transfere pe mijlocașul dinamovist.
Agentul a declarat că transferul e ca și făcut și că nemții vor înainta o ofertă oficială de 5 milioane de euro, exact prețul pretins de roș-albi
„M-am înțeles cu cei de la Hamburg, dar Nicolae Badea nu a vrut să se întâlnească cu reprezentanții germanilor. Există hârtie de la Dinamo că vor 5 milioane pe jucător. Cei de la Hamburg au spus că îl vor sub orice formă. Trebuie cluburile să discute între ele.
Mâine plec la Hamburg și trimitem hârtie oficială către Dinamo. Decizia e a clubului. Dacă nu vor să-l vândă, jucătorul va juca la Dinamo până își va încheia contractul. Dacă s-ar semna, ar fi vorba de un contract pe patru ani.
Eu am adus oficialii celor de la Hamburg la meciul lui Dinamo cu Timișoara, dar pentru Luchin. Ei l-au plăcut pe Torje. Ar lua într-o lună cam cât ia într-un an la Dinamo.”, a declarat Cristea Opria la gsptv.
Hamburger SV urgentează negocierile pentru transferul lui Gabriel Torje. Conform unor surse din interiorul clubului dinamovist, oficialii nemților l-au invitat la discuții pe președintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea. Negocierile vor avea loc azi și mâine, verdictul final urmând a fi dat în weekend!
Șeful de la Computerland a plecat ieri-seară în Germania pentru a se întâlni cu omologii de la echipa unde este legitimat și atacantul olandez Ruud Van Nistelrooy. Astfel, numărul unu al grupării din „Ștefan cel Mare” îi va anunța astăzi pe șefii lui Hamburg despre condițiile în care Dinamo este dispusă să renunțe la serviciile celui mai important jucător al său. Prima dintre cerințe: mijlocașul va putea pleca abia la finalul sezonului, chiar dacă transferul se va înregistra în această iarnă. Condițiile lui Nicolae Badea
Cerința poate fi lesne accceptată de către Hamburg, în condițiile în care mijlocașul ar urma să fie asigurat în cazul unei accidentări severe de către companiile de specialitate germane. Alte condiții roș-albe: pe lângă cele cinci milioane de euro a căror plată va începe încă de acum, nemții vor mai trebui să achite și un mic procent din eventuala revânzare a lui „Torjinho”. Și, după modelul cedării lui Andrei Cristea la Karlsruhe, cumpărătorii lui Torje vor avea stipulate în contract unele bonusuri de performanță, ce vor putea fi primite de Dinamo dacă Hamburg va câștiga un trofeu important cu fotbalistul român pe teren. Altfel, pe lângă negocierile cu Hamburg, Nicolae Badea va încerca să rezolve zilele acestea și transferul unui stoper din liga a doua germană, demers ce i-a fost solicitat aseară târziu de către tehnicianul Ioan Andone.
„Dacă scap de ambuteiajul în care sunt acum (n.r. – aseară), am toate șansele să ajung la Duisburg, acolo unde merg la o fabrică de echipamente pentru telefonie mobilă”, Nicolae Badea, președinte Dinamo
4 este numărul ofertelor primite de Torje în acest sezon de la: Hamburg, Wolfsburg, Lokomotiv Moscova și Zenit Sankt Petersburg
65 de minute a jucat Torje ieri cu Austria Viena, pentru că a fost eliminat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER