Hamburg dă 5 milioane de euro pe Torje!** Vezi ce stă în calea afacerii!

Hamburg dă 5 milioane de euro pe Torje!** Vezi ce stă în calea afacerii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua de ieri a fost decisivă în ceea ce privește transferul lui
Torje la Hamburg. Cristea Opria, agentul mijlocașului, a recunoscut
public tratativele pe care le poartă cu nemții pentru Gabi Torje.
ProSport a aflat însă culisele negocierilor!

Opria a spus că s-a înțeles cu nemții, iar fotbalistul poate ajunge
în Bundesliga în orice moment. Imediat, Nicolae Badea, care se află
în Germania, a parat. „Nu ne-am înțeles cu nimeni, Torje este
netransferabil”. ProSport a aflat că în ultimele zile, chiar
săptămâni, între Dinamo și Hamburg au avut loc mai multe schimburi
de faxuri. Președintele dinamovist a mers în Germania, la fel și
impresarul lui Torje. Primul neagă, al doilea spune că s-a înțeles
cu germanii. De ce? Pentru că Nicolae Badea nu vrea să-l lase acum
pe Torje la Hamburg. Nemții îl vor imediat, mai ales că dau toți
banii pe loc. În plus, se pare că există unele clauze în privința
cărora cele două părți nu se pun de acord, mai ales că președintele
CA dinamovist este recunoscut drept un negociator de temut. Ultimul
exemplu este Andrei Cristea la Kalsruher.

Și Luchin?

Un alt fotbalist aflat în vizorul lui Hamburg este Srdjan Luchin.
Stoperul lui Poli a fost propus de Cristea Opria la Hamburg, nemții
au venit să-l vadă și s-au „îndrăgostit” de Torje. Este posibil ca
timișoreanul să ajungă la Hamburg zilele viitoare, mai ales că
Marian Iancu nu se opune plecării sale.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
Călin Georgescu a explodat. Anunțul a îngrozit România: S-a enervat, a tras cu arma în el!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×