Hamroun se gândește deja la titlul de campion cu Steaua: „Suntem mereu cu gândul acolo”. Ce a spus despre Reghecampf

Steaua a reușit încă o victorie cu Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică, a patra consecutivă. Campioana a învins, scor 3 – 1, pe ACS Poli Timișoara. Golurile au fost marcate de Bocșan (autogol), Stanciu, Hamroun, respectiv Popescu. Cel din urmă a reușit să înscrie probabil golul campionatului de până acum.

În urma acestei victorii, Steaua se apropie amenințător de primul loc în Liga 1. Hamroun, unul dintre marcatorii partidei, a vorbit despre schimbările pe care le-a adus Reghecampf la echipă, dar și despre rolul său la echipă. Mijlocașul a recunoscut faptul că Steaua se gândește, din nou, la titlul de campionă.

„Am fost la înălțime, la fel ca în ultimele 3 meciuri, de când a venit Reghecampf. E bine cu el. Antrenamentele sunt intense, stăm mai bine fizic. Rezultatele sunt bune, tactica lui a dat roade. Acum câteva săptămâni era o diferență de 10 puncte față de Astra, începem să recuperăm. M-am obișnuit aici, toată lumea cred că e mulțumită de mine. Știu că pot mai mult. Suntem mereu cu gândul la titlu. Dar luăm fiecare meci în parte, așa cum vine. Și vom vedea la sfârșit”, a declarat Hamroun la finalul partidei, pentru DigiSport.

Steaua se află, momentan, pe locul 4 în campionat.
 

Publicat: 21 12. 2015, 22:42
Actualizat: 21 12. 2015, 22:43