Hanca și mentalitatea „altfel”! Criticat dur, mijlocașul a oferit o declarație interesantă: „Mă bucur pentru asta! Vă voi spune la finalul sezonului de ce”
Criticat pentru evoluțiile slabe din acest început de sezon, Sergiu Hanca a reușit o „dublă” din postura de rezervă în Dinamo – Gaz Metan Mediaș 3-1. Introdus în minutul 61 în locul lui Juan Albin, mijlocașul ofensiv a punctat de două ori (minutele 72 și 75), iar la finalul meciului a oferit o declarație foarte interesantă.
Un jucător ambițios, Hanca le-a spus jurnaliștilor că preferă să fie criticat în continuare, pentru că asta îl va ambiționa, iar răspunsul lui va veni la finalul sezonului: „Cele mai importante sunt cele trei puncte. Ne-am îndeplinit obiectivul, veneam după o înfrângere la Bilbao și moralul nu era deloc bun. Sunt foarte fericit pentru echipă, pentru mine nu sunt fericit deloc. Vă voi spune la finalul sezonului de ce. Mă bucur că sunt criticat, voi demonstra la finalul sezonului de ce pot fi în stare, se pare că am demonstrat prea puțin și chiar îmi place că voi fi criticat.
Ne-am întors pe stadionul nostru, sperăm să se rezolve ceva cu el, pentru că ne-am dori și noi un stadion precum San Mames. Am vrea să avem o casă a noastră, în care să ne simțim bine. Sper că cei de conducere se vor ocupa, noi trebuie să ne concentreăm pe meciuri și pe obiectivele noastre”, a spus Hanca, la finalul partidei din Ștefan cel Mare.