Hanca visează și el la națională: „Dacă mă voi pregăti în continuare la fel, cu siguranță voi ajunge acolo”
Mijlocașul de la Dinamo București, Sergiu Hanca, își propune să ajungă la echipa națională și știe ce îi trebuie ca să reușească acest lucru: perseverență și seriozitate.
Adus la începutul anului de la ASA Târgu Mureș, Sergiu Hanca a adunat 13 de meciuri pentru Dinamo, în acest sezon, precum și două goluri marcate și cinci pase decisive. Cel mai bun marcator al actualei stagiuni din Liga 1 își dorește, însă, să dea pase și la echipa națională.
„Orice jucător și-ar dori să evolueze pentru echipa națională, dar obiectivul meu este să fiu sănătos și să joc cât mai mult și cât mai bine la Dinamo. Totul depinde de mine, dacă mă voi pregăti în continuare la fel și voi fi serios, cu siguranță voi ajunge acolo”, a afirmat Hanca, într-o conferință de presă.
În etapa a 15-a din Liga 1, echipa lui Hanca va juca în deplasare cu ACS Poli Timișoara, sâmbătă, de la 20:30. În primele 14 etape, Dinamo a acumulat 20 de puncte și ocupă locul 7 în clasamentul Ligii 1.
„Singurul nostru obiectiv este să luăm cele trei puncte la Timișoara. Cred că e timpul să avem mai multe victorii, să adunăm puncte pentru că etapele trec. Nu facem destule puncte și deocamdată suntem în play-out. Au fost meciuri în care am pierdut pe mâna noastră, dar au fost și unele partide în care am pierdut puncte din cauza arbitrajelor. Campania este foarte bună, pentru că tot ce ne dorim noi este să fim arbitrați corect”, a completat Hanca.