HAOS la Rapid!** Dinu Gheorghe amenință cu demisia după ce s-a certat cu Copos
Giuleștiul e o altfel de lume. Cu trăiri mai intense și cu o
doză de nebunie greu de înțeles. Pentru că e greu de crezut că în
altă parte s-ar fi declanșat un astfel de scandal monstru după cea
mai categorică victorie a sezonului, 7-1 cu Victoria Brănești. Și
totul a pornit de la o ceartă Dinu Gheorghe- George Copos. Motivul?
Banii, care altul?!
Locul lui Dinu Gheorghe de la tribuna oficială a rămas gol la
partida cu Brănești. „Probleme personale”, s-a auzit în primă
instanță. „S-a certat cu Copos”, a venit apoi știrea. Apoi, ultima
știre a fost confirmată. Mai trebuia și răspunsul la întrebarea „de
ce?”. Iar când a venit, a fost unul halucinant.
Orice
jucător poate deveni liber!
„Jucătorii sunt neplătiți din luna iulie! Cam toți! Orice
fotbalist al Rapidului își poate depune memoriu pentru a deveni
liber de contract”, au povestit surse din cadrul clubului. De aici
a pornit și cearta dintre Copos și „Vamă”, ultimul amenițând că e
decis să plece din Giulești dacă patronul nu achită imediat
restanțele salariale. Restanțe care, spun alte surse din club, n-ar
fi chiar la tot lotul, ci doar la anumiți jucători.
Șumudică pleacă și el cu „Vamă!”
În cazul în care, foarte probabil după cum spun sursele, Dinu
Gheorghe va alege să părăsească funcția de președinte executiv al
Rapidului, giuleștenii vor trebui să-și caute și un alt antrenor.
Marius Șumudică va alege și el „pribegia”, el fiind adus la echipă
de „Vamă” și va pleca în semn de solidaritate. Momentan,
tehnicianul a făcut o declarație împăciuitoare: „Îi dedic victoria
lui Dinu Gheorghe, și eu, și vestiarul avem mare nevoie de el. El
m-a adus la Rapid și el ține echilibrul echipei”.
Fanii
amenință: „Represalii fără precedent!”
Scandalul de la club a ajuns imediat și la urechile liderilor
galeriei giuleștene. Imediat, aceștia au luat foc și afirmă că
George Copos nu va scăpa nepedepsit dacă situația de la club va
degenera din cauza neplății salariilor. „Dacă pleacă Dinu Gheorghe
și mai mulți jucători, atunci lucrurile nu vor rămâne așa. Iar
domnul Copos va avea multe surprize neplăcute, fără precedent
chiar! O să vedem noi exact cum facem”, a afirmat unul dintre șefii
peluzei vișinii.