Haos la Vaslui:** Pavlovic dat afară după ce l-a înjurat pe Hizo, Wesley amenință că pleacă în Brazilia! „M-am săturat” Pe cine acuză ‘Dulăul’

Vasluiul a terminat în genunchi un sezon de toamnă excelent în Europa. Moldovenii au pierdut cu Rapid, după un meci în care Pavlovic l-a înjurat ca la ușa cortului pe Hizo, după ce a fost eliminat. Porumboiu îl acuză pe Zotta că i-a contactat cinci jucători, iar Wesley amenință că va pleca în Brazilia.

Dorit de Steaua, Wesley amenință că pleacă!

„Nimeni nu a vorbit cu mine, nu îmi place că se vorbește prin ziare despre mine, eu mai am contract la Vaslui. Trebuie să se vorbească cu mine și să se ajungă la o înțelegere cu mine. Dacă Porumboiu nu mă mai vrea, plec în Brazilia”
, a spus Wesley.

Becali e gata să dea 1 milion de euro și pe Bicfalvi pentru brazilian.

Hizo: „M-am săturat de fițe! Pavlovic să își găsească altă locație”

„Ne doream să câștigăm acest joc, din păcate echipa naostră a făcut greșeli pe care nu le-a comis tot campionatul. În momentul în care controlam jocul, Zmeu face o gafă pe care nu știu cum să o caracterizez, apoi după câteva minute, cu o iresponsabilitate de neconceput pentru mine, ce a făcut Pavlovici azi nu se poate șterge cu buretele niciodată. Să calci un adversar la un metru de arbitru este incalificabil. Din păcate, asta e echipa cu care am terminat campionatul. Cu Milanov fundaș central, dar a fost poate cel mai bun fundaș al nostru azi, și cu Puia în poartă. Pavlovici va trebui să își găsească o altă locație. Nu mai pot tolera așa ceva! Mâine o să am o discuție cu domnul Porumboiu, m-am săturat de asemenea fițe, a spus Viorel Hizo.

Pancu: „Și mie mi s-a întâmplat să înjur antrenorul”

„Nu e problema mea că Pavlovic l-a înjurat pe Hizo. Și-a pierdut cumpătul, a fost nervos, se mai întâmplă. Și mie mi s-a întâmplat în Turcia”
, a declarat fostul coleg al lui Pavlovic

Publicat: 21 12. 2011, 11:14
Actualizat: 21 12. 2011, 11:22