HAOS TOTAL!** Se reface programul Ligii I! Vezi motivul halucinant oferit de Sandu

UPDATE Liga I e
liga tuturor posibilităților, iar echipele din campionat nu știu
încă pe cine vor întâlni în prima etapă, cu doar două săptânmâni
înainte de primul fluier.

Mircea Sandu a anunțat că întreg programul Ligii I va fi refăcut,
pentru a putea rearanja partidele dintre echipele bucureștene.

Vorbim de cuplajele inter-bucureștene! Rapid – Sportul
și Dinamo – Steaua, de exemplu. Nu mă certați pe mine pentru ce a
apărut pe site-ul Federației. Nu știu ce scrie acolo. Etapele 4, 8,
12 și 16 au fost alocate meciurilor dintre echipele
inter-bucureștene. Deci se vor trage din nou la sorți etapele. Va
fi refăcut tot programul Ligii I
„, a declarat Mircea Sandu
la gstpv.


FRF a anunțat astăzi că formațiile din București își vor împărți
„Național Arena” în noul sezon. Ultima dată când formațiile din
București au jucat în aceeași zi, pe același stadion a fost acum 25
de ani, însă Federația a anunțat astăzi că va reînvia tradiția.
Cele mai interesante vor fi etapele 16 și 32, când pe
„Național Arena” se vor disputa partidele Rapid – Sportul și Dinamo
– Steaua.

Comitetul executiv a aprobat ca, pentru a face un pas spre
normalizarea climatului din fotbalul nostru și de a readuce
civilizația pe stadioanele din România, jocurile dintre echipele,
ce vor fi programate în etapele a 4-a, a 8-a, a 12-a, a 16-a, a
20-a, a 24-a, a 28-a și a 32-a ale campionatului Ligii I, ediția
2011-2012, să se dispute, conform unui regulament special, în
cuplaj, pe Național Arena din București
„, se anunță pe
site-ul FRF.

Iată ce partide vor
fi jucate în „cuplaj” în noul sezon

Etapa 4 Rapid – Concordia Chiajna, Sportul –
Dinamo;

Etapa 8 Rapid – CFR Cluj, Sportul – Steaua;

Etapa 12 Rapid – Astra, Sportul – Pandurii Tg.
Jiu;

Etapa 16 Rapid – Sportul, Dinamo – Steaua;

Etapa 20 Rapid – Petrolul; Sportul – Brașov;

Etapa 24 Rapid – Dinamo, Sportul – Mioveni;

Etapa 28 Rapid – Steaua, Sportul – Gaz Metan
Mediaș

Etapa 32 Steaua – Dinamo, Sportul – Rapid

* lista va suferi modificari majore, dupa noua tragere
la sorți a țintarului Ligii I 🙂

109 cuplaje s-au
disputat în cei 29 de ani, Steaua și Dinamo fiind prezente în 105
dintre acestea. Rapid, 94 de prezențe, Progresul 82, Sportul 43 și
Viitorul 3, îi urmează pe cei doi granzi

– Cuplajul care a oferit cele mai multe goluri, 12, s-a disputat în
etapa a 3-a a sezonului 1963/64: Dinamo – Progresul 2-3 și Rapid –
Steaua 3-4
– Cuplajul care a oferit cele mai puține goluri, doar unul, a fost
cel din runda 20 a sezonului 1964/65: Steaua – Rapid 0-1 și
Progresul – Dinamo 0-0
– Cel mai mare scor înregistrat
într-un cuplaj, Rapid – Progresul 6-0, în 1976-77
– Recordul de asistență s-a înregistrat pe 16 martie 1985, când
100.000 de oameni au asistat la Steaua – Rapid 2-0 și Dinamo –
Sportul 2-1
– Cele mai multe goluri marcate într-un meci din cuplaje, 8,
Progresul – CCA 2-6 în 1960/61

Top
golgheteri cuplaje:

1. Gheorghe Constantin (Steaua) – 31
2. Ion Alecsandrescu (Steaua) – 19
3. Ion Ionescu (Rapid) – 17
4. Dudu Georgescu (Dinamo), Mircea Sandu (Sportul) – 16
5. Florea Dumitrache (Dinamo) – 14
6. Titus Ozon (Progresul Și Dinamo), Nicolae Tătaru I (Steaua) –
13

Publicat: 08 07. 2011, 19:43
Actualizat: 08 07. 2011, 20:23