Haosul de la vârful Ligii I îi dă speranțe lui Arpad Paszkany: ‘Cine știe, poate în două-trei etape refacem diferența’** Unde crede șeful CFR-ului că este „buba”
Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, nu părea foarte afectat după eșecul echipei sale în fața Concordiei Chiajna, dar a tras un semnal de alarmă asupra formei fizice precare de care dau dovadă elevii lui Ioan Andone. Șeful din Gruia rămâne însă optimist că echipa sa va reuși să se mențină în fruntea Ligii I.
„Am sperat ca în retur să jucăm mai bine decât în prima parte a campionatului, dar a fost exact invers. Avem probleme de ordin fizic, s-a văzut în prima repriză că jucătorii Concordiei au avut cu două viteze mai mult decât noi. Până la urmă, de asta este plăcut fotbalul, când apar și astfel de surprize. Nu pot să nu remarc și câteva greșeli de arbitraj, la golul trei și la eliminarea lui Mureșan, când a primit roșu deși trebuia să ia galben jucătorul de la Chiajna. Trebuia să consulte tușierul, pentru că Robert Dumitru era cu spatele la fază. S-o fi bazat pe feeling. Astfel de decizii au repercusiuni și pe viitor. Nu-l invidiez pe Andone, sigur nu va avea o noapte liniștită. Poate, cine știe, în două-trei etape vom reface diferența de puncte față de urmăritoare”, a spus Paszkany.