Helder, expulzat pe Bega
Oficialii dinamoviști efectuează deja ultimii pași în sceneta
renunțării la fundașul dreapta adus în vară de la Rapid, Helder.
Motivul este cunoscut și a fost prezentat pe larg săptămâna trecută
în ProSport.
Antrenorul Ioan Andone consideră că jucătorul în vârstă de 22 de
ani nu are ce căuta la Dinamo, iar fotbalistul crede despre
tehnicianul său că îl scoate intenționat drept țap ispășitor, „în
loc să remedieze problemele din apărare”.
În aceste condiții, despărțirea dintre cele două părți este
iminentă și, mai nou, este deja stabilită în cele mai mici detalii
în spatele cortinei birourilor din „Ștefan cel Mare”. Conform
anturajului roș-albilor, pasul unu în acest demers îi va fi
comunicat în cel mai scurt timp jucătorului. Concret, lui Helder i
se va face o ofertă de diminuare a salariului, pe motiv că nu
prinde decât sporadic echipa. Micșorarea ar fi una drastică. De la
12.000 de euro pe lună, fotbalistul va trebui să se mulțumească cu
8.000 de euro pentru aceeași perioadă!
Poli,
colacul de salvare
Mai mult ca sigur, sud-americanul, care abia așteaptă să se
despartă de echipă și mai ales de antrenorul Ioan Andone, va refuza
cererea „câinilor” .
Acela va fi momentul în care Timișoara îl va oferta pe Helder, tot
conform surselor ProSport, cluburile fiind deja înțelese asupra
trecerii brazilianului pe Bega, unde acesta va fi coleg cu foștii
coechipieri Ianis Zicu sau Hristu Chiacu. Astfel, în cel mai scurt
timp se va definitiva dorința „câinilor” de a renunța la fundașul
împrumutat până la finalul sezonului de la Nancy, un jucător aflat
în conflict deschis cu tehnicianul său, schimbul de replici acide
dintre cei doi fiind deja arhicunoscut de către fanii dinamoviști.
Dinamo va obține probabil din această afacere și o sumă de bani,
mai mică decât cei 200.000 de euro pe care urmau să-i primească la
precedenta încercare de vânzare a jucătorului, în iunie, când
Lokomotiv Moscova era interesată de Helder.
Helder are o ofertă de la o echipă din Liga I. Mai mult ca sigur,
fotbalistul nu va mai continua la Dinamo, ci la o altă echipă din
campionatul românesc
Florin Manea, agentul FIFA
Miranda nu vrea să plece!
Ceea ce părea la început o formalitate, transferul lui Miranda la
Astra a devenit o problemă pentru oficialii dinamoviști, din cauză
că fotbalistul încă nu vrea să semneze noul acord cu echipa
ploieșteană. Adus la Dinamo contra unei sume mari, circa 1,2
milioane de euro, Osvaldo Miranda este dorit la Astra Ploiești,
unde a mai fost împrumutat și în sezonul trecut, dar jucătorul a
transmis că nu va pleca din „Ștefan cel Mare” până nu i se vor
achita restanțele financiare.