Helder și Nikolic au semnat cu Timișoara!** Contra va da un răspuns până vineri!

UPDATE: Gheorghe
Chivorchian a confirmat transferul atacantului muntenegrean Stefan
Nikolic. „L-am transferat astăzi pe Stefan Nikolic, jucător
de 1.95, fotbalist de națională. Este muntenegrean și antrenorii și
Daniel Stanciu au considerat că este un fotbalist de perspectivă. A
venit liber de contract și a semnat pe 5 ani”,
a declarat
Chivorchian la Sport.ro.


Fundașul dreapta Helder, venit de la Dinamo Bucrești, dar care
aparține de Nancy, a semnat luni un contract cu FC Timișoara,
valabil până la finalul sezonului.

Împrumutul său de la formația franceză expiră în vara lui 2011.
„Îl vom evalua și apoi vom vedea dacă achităm clauza care
ne permite să-l păstrăm. Ne-ar costa circa 750.000 de
euro”
, a precizat directorul executiv al lui Poli,
Gheorghe Chivorchian, într-o emisiune TV.

Oficialul timișorean a mai spus că sârbul Dușan Dukic, venit la
Timișoara în vara acestui an refuză împrumutul la Unirea Urziceni.
„Da, avem probleme cu el, dar mai ales cu impresarul său.
Rămâne să mai discutăm acest subiect”
, a precizat
Chivorchian.

Cosmin Contra a primit o ofertă de prelungire a contractului la
care poate răspunde până vineri. „Este o ofertă complexă,
de a continua ca jucător și apoi de a primi o funcție în cadrul
clubului. Acum vine meciul cu Belarus, după care el se va consulta
cu familia, așa încât până vineri sper să avem un răspuns de la
el”,
a afirmat Gheorghe Chivorchian, adăugând că
„ultimul transfer ar putea fi al atacantului muntenegrean
Stefan Nikolic, aflat de câteva zile în probe la
Timișoara”.

MEDIAFAX

Publicat: 07 09. 2010, 11:25
Actualizat: 07 09. 2010, 11:52