Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, a prefațat derby-ul cu Dinamo și a lansat un avertisment pentru jucătorii lui Toni Petrea.
Meciul dintre Dinamo și FCSB se va disputa duminică, 30 ianuarie, de la ora 20:00, în cadrul etapei cu numărul 23 din Liga 1, pe Stadionul Dinamo din „Ștefan cel Mare”.
Înaintea acestei partide, Helmut Duckadam le-a transmis elevilor lui Toni Petrea să își păstreze concentrarea și să se axeze pe forța grupului, nicidecum să dorească vreunul dintre ei să iasă în evidență.
În ceea ce privește pronosticul lui Helmut Duckadam, fostul mare portar este convins că FCSB va câștiga meciul în fața celor de la Dinamo.
Helmut Duckadam i-a remarcat pe Octavian Popescu, Valentin Gheorghe și Florinel Coman, în etapa precendentă, când FCSB a remizat cu CFR Cluj, scor 3-3. Pentru ei a fost mesajul transmis de către fostul mare portar. De căpitanul Florin Tănase nu a fost prea încântat.
„Cu siguranță, FCSB are o șansă mare. Doar dacă ne uităm la jucătorii care au făcut o partidă foarte bună cu CFR. Octavian Popescu, Vali Gheorghe, Coman au intrat foarte bine. Tănase a fost mai modest. Dacă acești jucători pe care i-am enumerat vor juca pentru echipă, vor câștiga lejer, la o diferență apreciabilă.
Dacă va încerca fiecare să iasă în evidență, cum au mai făcut-o și în alte partide, pot să aibă un meci greu. Nu cred că pot să piardă, pentru că diferența de valoare este mare. Egalul nu este o opțiune pentru FCSB”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER