Helmut Duckadam este convins că Dennis Man va prinde transferul carierei, însă doar cu o condiție: „Poți să primești suma asta în vară!”

Dennis Man ii da banderola de capitan lui Olimpiu Vasile Morutan in meciul de fotbal dintre FCSB si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 5 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dennis Man, atacantul în vârstă de 22 de ani al lui FCSB, a devenit cel mai valoros jucător din lotul roș-albaștrilor, iar Helmut Duckadam este convins că acesta va prinde transferul carierei în vară.

Dennis Man are acum o cotă de piață de 6.5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com, devansându-l pe Florinel Coman (5.5 milioane de euro).

Fost președinte de imagine la FCSB, Helmut Duckadam a vorbit despre posibilul transfer al lui Dennis Man în străinătate pe suma dorită de către patronul Gigi Becali.

Helmuth Duckadam este convins că Dennis Man va prinde transferul carierei

Fostul mare portar al Stelei este convins că Gigi Becali poate încasa suma dorită în schimbul lui Dennis Man, însă crede că acest lucru va fi posibil doar după Campionatul European de tineret, dacă fotbalistul roș-albaștrilor va face o figură frumoasă sub comanda lui Adrian Mutu, la turneul final.

„Orice destinație e bună. Cu siguranță sunt campionate, precum cel englez, unde nu contează 10-20 de milioane dacă un jucător este dorit cu adevărat, nu cred că se pune problema banilor. Depinde cât de dorit este.

Suma asta cred că poți să o primești în vară, după un Campionat European de tineret bun”, a spus Helmuth Duckadam, la Digi Sport.

Programul României în grupele EURO U21

  • 24 martie 2021: România U21 – Țările de Jos U21
  • 27 martie 2021: Ungaria U21 – România U21
  • 30 martie 2021: Germania U21 – România U21

Dennis Man, inclus în echipa lui Feyenoord

Olandezii de la Voetbal Flitsen au anunțat că Dennis Man ar putea fi inclus în echipa de start a lui Feyenoord, începând din sezonul viitor.

După ce a pierdut calificarea în șaisprezecimile Europa League, se preconizează că Feyenoord va începe reconstrucția lotului, iar Dennis Man s-ar afla pe lista olandezilor,a lături de Joshua Zirkzee, atacantul de 19 ani care a impresionat la Bayern.

Cum ar putea arăta Feyenoord în sezonul 2021-2022: Bijlow – Svensson, Geertruida, Senesi, Haps – Veerman, Fer, Kokcu – Man, Zirkzee, Sinisterra.

Publicat: 18 12. 2020, 19:12
Actualizat: 18 12. 2020, 19:18