Helmut Duckadam îl cere pe Cătălin Straton în poartă în derby-ul FCSB – Dinamo: „Îl forțezi pe Andrei Vlad!”

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, și-a ales favoritul pentru postul de titular în poarta roș-albaștrilor în derby-ul cu Dinamo.

FCSB și Dinamo se întâlnesc duminică, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a opta din Liga 1, după pauza competițională dedicată echipelor naționale.

Înaintea acestei partide, Helmut Duckadam i-a transmis antrenorului Edi Iordănescu să îl titularizeze pe Cătălin Straton, portarul în vârstă de 31 de ani, și să îl mai odihnească pe Andrei Vlad (22 de ani).

Helmut Duckadam îl cere pe Cătălin Straton în poartă în derby-ul FCSB – Dinamo

Fostul mare portar a enunțat această variantă și prin prisma greșelilor făcute de către Andrei Vlad în ultimele meciuri.

„Dacă va juca Vlad, că nu știm. A avut două probleme la ultimul meci. Da, aș vrea să joace Straton la meciul ăsta. Cred că dacă îl forțezi prea mult pe Vlad după anumite greșeli, face o greșeală. Da, l-aș lăsa să se odihnească măcar un meci, să-l ajuți și psihic. Dacă va mai face o greșeală cu Dinamo, atunci iar e terminat de tot.

Iliev e un portar bun. Iliev n-a mai jucat demult, dar e un portar bun, cu experiență. Nici acolo n-am înțeles prea bine. Mie îmi place de Eșanu, care e tânăr”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.

  • Un singur meci a jucat Cătălin Straton pentru FCSB în actualul sezon al Ligii 1, scor 1-1, cu UTA Arad.
  • 6 meciuri a jucat Andrei Vlad pentru FCSB în această ediție de campionat.
Publicat: 09 09. 2021, 14:45
Actualizat: 09 09. 2021, 14:52