O legendă a Stelei îl distruge pe Dan Petrescu: „Tot ce a făcut a făcut pentru bani! Să nu se mai plângă atât”
Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, l-a criticat dur pe Dan Petrescu, după discursul pe care antrenorul lui CFR Cluj l-a avut cu prilejul câștigării titlului.
Dan Petrescu s-a plâns că este înjurat în timpul meciurile și a dorit să scoată în evidență faptul că și-a dat viața pentru echipa națională.
Helmut Duckadam, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, auzind acestea, l-a luat la țintă pe Dan Petrescu.
Helmut Duckadam îl distruge pe Dan Petrescu, după ce a câștigat titlul cu CFR Cluj
Fostul mare portar al Stelei l-a acuzat pe Dan Petrescu spunând că a antrenat pentru bani.
„Și pe mine m-au înjurat, iar asta cu «mi-am făcut treaba, am murit pentru țară», hai să fim serioși. Noi am câștigat Cupa Campionilor pentru noi! Eu cred că tot ce a făcut a făcut pentru bani, pentru cariera lui, nu-mi aduc aminte să fi antrenat pe undeva fără bani.
Să nu se mai plângă atât. Uitați-vă la antrenorul FCSB-ului, echipă care nu e iubită peste tot în țara asta, l-ați văzut vreodată înjurat? Nu! Pentru că e un om liniștit. Dan Petrescu are tot felul de reacții, deci ce dai, primești!”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Digi Sport.
Ce a declarat Dan Petrescu
„Aș da orice să fiți în locul meu, să vedeți ce înjurături îmi iau non-stop. Înainte să fie treaba asta cu filmul, de ce n-a zis nimeni de ce sunt eu înjurat pe toate stadioanele? Nici eu nu știu. Vedeți? Lumea mă urăște.
În momentul când ajung la Arena Națională, mă pun pe bancă, am 10-20 de băieți în spate, din minutul 1 până în 90. La Craiova, mă înjură tot stadionul. Eu am făcut istorie și toată lumea mă înjură. Spuneți-mi de ce! De ce, dom’ne? Pentru că câștig!
Dacă eu mi-am dat viața pentru țara asta, de ce să fiu înjurat? De ce am scos oameni în stradă? De ce mi-am dat viața pentru națională? Nu mă cert cu ei, nu le fac nimic și mă înjură non-stop.
Am antrenat în Polonia, în Rusia, în China, nimeni n-a avut nimic cu mine. De când m-am întors în România, zici că sunt pe altă planetă. Care-i motivul, spuneți-mi și mie. Și voi vreți să fiu antrenor calm, normal. Cum vreți să fiu?”, a spus Dan Petrescu.