CFR Cluj, criticată după acuzațiile făcute după meciul cu FCSB: „E jenant să dai vina pe arbitru”
Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, i-a criticat pe cei de la CFR Cluj, după meciul contra echipei lui Gigi Becali.
Partida dintre CFR Cluj și FCSB s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1, iar roș-albaștrii au învins la limită, scor 1-0, după golul marcat de către Octavian Popescu, în minutul 74.
Arbitrul acestei întâlniri, Istvan Kovacs, a lăsat-o pe CFR Cluj în inferioritate numerică, după ce i-a arătat cartonașul roșu lui Marco Susic, în minutul 42.
Helmut Duckadam o critică pe CFR Cluj după meciul cu FCSB
După acest meci, Dan Petrescu l-a atacat pe arbitrul Istvan Kovacs, dar Helmut Duckadam consideră că antrenorul lui CFR Cluj a făcut acest lucru nejustificat.
„Chiar în primele minute s-a dat un fault în care Tănase a fost tras de tricou, la marginea careului de 16 metri și nu s-a dat fault. S-a dat invers, pentru CFR. Nimeni nu vorbește de faza aia. Se vede cum se întinde tricoul.
A fost o diferență atât de mare între cele două echipe, încât e jenant să dai vina pe arbitru la acest meci. În altele, poate.
Nu credeam că CFR poate să joace atât de prost. CFR nu a jucat fotbal, doar a încercat să-i oprească pe cei de la FCSB, prin faulturi, prin tot.
FCSB a făcut o greșeală, s-a retras după gol, dar a fost salvată de Târnovanu în prelungiri. CFR n-a jucat”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Digi Sport.
„A fost prima înfrângere în campionat pe teren propriu, după foarte mult timp. A fost disputat, decis de o singură greșeală de arbitraj, n-ai voie la un asemenea derby să dai roșu. Presiunea care a fost pusă s-a văzut, arbitrul a decis meciul. Au jucat în 10 meciul, n-am ce să le reproșez băieților mei. Niciodată n-o să primim noi un roșu așa. Mă gândeam că vor fi greșeli și chiar a fost o greșeală mare. Pentru noi era bun și egalul, pentru ei și victoria. Dacă era egal nu cred că se supăra nimeni. N-a fost un meci bun, dar nici cei de la FCSB n-au avut mult echipe” – Dan Petrescu, după meci