Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, a comentat pe marginea problemelor de arbitraj înregistrate în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, scor 1-0.
CFR Cluj și Dinamo s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar campioana a învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Omrani, în minutul 80.
Dinamo a jucat cu doi oameni în minus încă din minutul 37. Paul Anton a văzut al doilea cartonaș galben în minutul 31, după un fault asupra lui Bordeianu. După doar șase minute, Bejan a făcut henț și a fost și el eliminat de către arbitrul Marcel Bîrsan. De cealaltă parte, CFR Cluj a acuzat două lovituri de la 11 metri neacodate.
Helmuth Duckadam este de părere că arbitrul Marcel Bîrsan a luat decizii în defavoarea lui Dinamo în cadrul întâlnirii din Gruia și, mai mult decât atât, fostul mare portar a declarat că jucătorii antrenați de către Gigi Mulțescu ar fi putut pleca neînvinși de pe terenul campioanei dacă nu jucau în inferioritate numerică. De asemenea, fostul mare portar trage din nou un semnal de alarmă cu privire la importanța implementării sistemului VAR în Liga 1.
„E greu să faci o analiză, pentru că a jucat foarte mult timp cu doi oameni în plus. Și-au creat ocazii de a marca. Dacă joci cu doi oameni în plus nu știu dacă e neapărat extraordinar să marchezi în minutul 80, dar cele trei puncte contează.
Dacă aveam VAR, cu siguranță Dinamo nu avea doi jucători eliminați și probabil că nu pierdea acest joc. E nevoie urgent de acest sistem”, a spus Helmuth Duckadam, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER