Helmuth Duckadam își sărbătorește ziua de naștere în izolare, dar rămâne optimist: „Recuperăm la anul” | EXCLUSIV ProSport Live

Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei, împlinește astăzi, 1 aprilie, vârsta de 61 de ani și a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live, despre faptul că își va celebra aniversarea în izolare, alături de familie.

Din cauza pandemiei de coronavirus, președintele de imagine al FCSB-ului este nevoit să își petreacă ziua de naștere acasă, doar alături de familie. Totuși, acesta rămâne optimist.

„Sărbătoresc în familie alături de soție și de fetiță. Va fi mai inedit așa, dar asta e situația, ne adaptăm sperăm ca la anul să fie mai bine.

Cum să fie la 61 de ani? Știți cum e și proverbul ăla, când te trezești dimineața dacă nu te doare nimic înseamnă că ești mort. Așa se spune. După o viață de sport și cu probleme de sănătate, se simt toate la un moment dat. Important este să te simți bine în mijlocul familiei, cu cei dragi. Așteptăm cu toții să treacă această nebunie și să intrăm într-un ritm normal de viață.

Primesc multe mesaje și acest lucru mă bucură. Îmi doresc sănătate și mi-aș fi dorit să putem sărbători cu prietenii apropiați, dar anul ăsta nu se poate. Nu-i nimic. Recuperăm noi, nu ne lăsăm”, a spus Helmuth Duckadam, la ProSport Live.

Publicat: 01 04. 2020, 11:27
Actualizat: 01 04. 2020, 11:28