Henrique a revenit asupra deciziei de a pleca de la Oțelul: „Am înțeles reacția antrenorului”
- Imediat după înfrângerea suferită de Oțelul în meciul cu Sageata (0-1), tehnicianul Ewald Lienen a explicat absența de pe teren a lui Henrique de Jesus Bernardo.
- Neamțul a spus despre atacant că nu muncește la antrenamente, iar brazilianul a amenințat că va pleca de la Oțelul
După meciul dintre Oțelul și Săgeata, antrenorul gălățenilor, Ewald Lienen a vorbit despre absența de pe teren a lui Henrique. Neamțul l-a atacat dur pe atacantul brazilian, iar în replică, acesta a amenințat cu plecarea de la Oțelul.
„Veniți să vedeți la antrenamente cât de mult muncește Henrique. N-a făcut nimic cât a fost perioada de vacanță și a continuat în același ritm și după. Dacă toți jucătorii s-ar comporta ca Tudorie și Astafei, atunci n-aș avea emoții la niciun meci”, a spus Lienen la final. „Vreau să plec deoarece după declarațiile făcute de antrenorul nostru eu nu mai pot suporta să mă uit la fața lui „, a fost mesajul lui Henrique.
Se pregătește cu echipa a doua
La câteva zile distanță de la acel moment și, după o discuție cu cei din conducere, Henrique a revenit la sentimente mai bune și a hotărât să rămână la Galați, urmând a se antrena cu echipa a doua a moldovenilor. „I-am înțeles reacția antrenorului, era supărat că echipa a pierdut un meci foarte important. Eu voi continua să mă pregătesc cât pot de bine la echipa a doua. Am un contract cu Oțelul, pe care vreau să-l respect”, a spus Henrique pentru Dunărea Bătrână.
Brazilianul sosit în vara lui 2013 mai are contract cu Oțelul până la finalul campionatului: „Vom vedea la finalul sezonului ce se va întâmpla și ce vom face pe mai departe„, a completat sud-americanul.
17 meciuri a jucat Henrique pentru Oțelul în acest sezon al Ligii 1 și a marcat 5 goluri