Herea, la Steaua?** „MM l-a plăcut mult, dar sper să rămână la Rapid!”

Chiar dacă l-a transferat pe Tibi Bălan, Steaua nu renunță la aducerea lui Herea, unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1. Mutarea a fost aproape de a se realiza în această vară, când fostul manager general din Ghencea a purtat o discuție cu jucătorul. Herea intră în ultimele 6 luni de contract și poate semna gratis cu orice echipă. Becali îl ademenește la Steaua cu o primă de 250.000 de euro și 15.000 de euro pe lună.

„MM l-a plăcut mult. Când era la Steaua, a fost o discuție. Lui îi place foarte mult la Rapid, mai ales de când a venit Răzvan. Dacă nu pleacă la o echipă bună de afară, îmi doresc să rămână la Rapid. Este bine tratat și s-a acomodat. El și-ar dori să joace în Spania, ca orice fotbalist”, a spus Ana Maria Prodan, impresarul lui Herea, la Sport.ro

Publicat: 14 10. 2011, 11:26
Actualizat: 14 10. 2011, 11:27