Herea mai speră la cupele europene:** „Și în anii trecuți am fost pe 6-7 și am recuperta punctele pierdute”
Mijlocașul rapidist Ovidiu Herea spune că spiritul Rapidului este incomplet fără aportul conducerii și al suporterilor, pe care îi așteaptă alături de echipă pentru ca giuleștenii să obțină o calificare în cupele europene la finalul sezonului.
„Trecem printr-o perioadă destul de grea, dar ne motivăm singuri. Sperăm ca domnul Copos și cei din galerie să revină alături de noi, pentru că doar așa ne putem reveni. Ne dorim foarte mult să câștigăm și următorul joc, avem șanse să prindem un loc de cupă europeană. Și în anii trecuți am fost pe 6 sau 7 și am recuperat punctele pierdute. Burcă a fost eliminat greșit, este foarte afectat”, a spus Herea la DigiSport.
Rapid a învins-o pe Gaz Metan cu 2-1, goluri marcate de Ioniță și Herea, respectiv Eric.